Export Morning: valorificarea oportunităților de export pe piața Turciei

Poarta spre două continente, care se află în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova. Cel de-al 16-lea eveniment din seria Export Morning, organizat de Agenția de Investiții, a fost dedicat Republicii Turcia, oferind producătorilor moldoveni o platformă dedicată pentru explorarea oportunităților de export.

NATALIA BEJAN, director general Agenția de Investiții: Turcia se află printre primii trei parteneri comerciali în cazul cărora se vede un potențial mare neexplorat încă până la urmă pe partea de exporturi. Noi știm deja din date empirice că există anumite produse care noi din Moldova le putem exporta, noi avem capacitate, noi avem stocuri. Și pentru aceste linii de produse în Turcia există o cerere, deci un deficit, dacă ne referim la termeni economici. Aici vorbesc despre semințe de floarea-soarelui, aici vorbesc despre uleiuri de semințe, despre grâu, despre fire izolate.”

Relațiile comerciale dintre Republica Moldova și Turcia au evoluat semnificativ în ultimii ani, reflectând o colaborare economică puternică. Exporturile moldovenești către Turcia au înregistrat o creștere semnificativă, atingând suma de 305 milioane dolari SUA în 2022, această tendință de creștere s-a menținut și în 2023, când volumul exporturilor a atins aproximativ 314 milioane dolari SUA.

AURELIU CASIAN, director executiv UIPAC, Banca Mondială: „Pentru a exporta avem precondiții, dar trebuie să avem companii, în aceste companii trebuie să avem persoane care sunt bine pregătite, bine instruite, întreprinderile trebuie să fie dotate corespunzător.”

Participanții la eveniment au avut posibilitatea să afle mai multe informații despre caracteristicile, oportunitățile și riscurile ce țin de exporturile în Republica Turcia.  De asemenea, ei au analizat profilul consumatorului turcesc, care sunt necesitățile și cerințele acestuia, dar și cele mai importante condiții pe care trebuie să le îndeplinească orice companie pentru a putea accesa piața Turciei.

FARID AIZRAHMANOV, director comercial DKIntertrade: „Piața turcă este promițătoare. Acolo poate fi exportată o cantitate mare de vin, dacă autoritățile economice și diplomatice ar reuși să obțină largirea cotei de import. Să fie exclusă definitiv este ireal, dar să fie extinsă, probabil se poate. Vinul moldovenesc se bucură de un mare interes acolo, ei îl beau cu mare plăcere.”

De asemenea, prezența Turciei în importurile moldovenești a crescut constant la 7,2% în 2022, sau 661 milioane dolari SUA. Aceste cifre evidențiază o colaborare economică în creștere între cele două țări și reflectă o dinamică pozitivă în ceea ce privește schimburile comerciale bilaterale. Evenimentul „Export Morning”, organizat de Agenția de Investiții „Invest Moldova” este un program dedicat creșterii competențelor și competitivități companiilor autohtone în vederea unui export eficient dar și orientarea acestuia pe piețele strategice ale Republicii Moldova.