Mai multe obiecte explozive au fost descoperite pe câmpuri odată cu începerea sezonului agricol.
În ultima perioadă, localnicii au identificat 14 unități, în timpul lucrărilor. Explozibilul a fost neutralizat de geniști și nimeni nu a avut de suferit.
Specialiștii din cadrul Batalionul Geniu „Codru” au intervenit în raionul Ungheni în satele Negurenii Vechi, Pârlița și Agronomovca. Acolo au găsit o bombă de aruncător de calibrul 82 de milimetri, o mină antitanc de tip german, o grenadă de mână, trei proiectile de artilerie de calibrul 76 de milimetri și, respectiv, 105 milimetri.
Totodată, echipa de geniu din Brigada Infanterie Motorizată „Moldova” a fost solicitată în Rezina și Fălești, unde au depistat un proiectil cumulativ antitanc de calibrul 125 de milimetri, o bombă de aruncător, calibrul 82 de milimetri și un proiectil perforant, calibrul 75 de milimetri, care datează din perioada celui de-Al II-lea Război Mondial. Explozibilul a fost distrus în condiții de securitate.
În acelaşi timp, geniștii Brigăzii de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare” , pe parcursul câtorva zile, au neutralizat în satul Ciuciuleni, Hâncești o bombă de aviație, iar în localitățile Puhoi, Ialoveni și Revaca, municipiul Chișinău – două proiectile antitanc de calibrul 85 de milimetri și unul de artilerie de calibrul 88 de milimetri.