EXPERT: Leul moldovenesc are o tendință clară de apreciere
Din luna iunie, pe piața valutară din Republice Moldova, se înregistrează un surplus de valută, iar din această cauză, pe termen mediu, leul moldovenesc va avea o tendință de apreciere. Banca Națională a Moldovei (BNM), deși a recuperat mai mult de jumătate din valuta vândută pe fundalul scumpirii resurselor energetice și al procurării masive de către cetățeni din cauza războiului din Ucraina, va continua să cumpere valută de pe piață pentru a nu permite aprecierea prea bruscă a leului. Leul moldovenesc are o tendință clară de apreciere față de toate valutele, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politic economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 8 iulie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
Potrivit expertului, pe termen scurt, dolarul față de celelalte valute va continua procesul de apreciere, iar pe termen mediu, euro și valutele din zona euro își vor reveni și se vor aprecia.
„Întărirea leului este benefică pentru cetățeni, aceasta scade din presiunea inflaționistă și influențează negativ asupra creșterii prețurilor. Doar moldovenii care primesc remitențe în euro au un mic disconfort, deoarece câștigă mai puțin”, a spus expertul.
Veaceslav Ioniță a spus că leul moldovenesc a atins minimum din acest an la sfârșitul de iunie, depreciindu-se față de toate valutele din coșul valutar cu 5,4%. Însă, la început de iulie a înregistrat o ușoară creștere, iar săptămâna trecută a avut cea mai mare apreciere din acest an, de 2,5%, apreciindu-se față de coșul valutar, format din zece valute ale principalelor parteneri comerciali ai Moldovei. Dacă la începutul lunii iulie, în mediu era mai slab față de euro și dolar, luate împreună, cu 1,7%, săptămâna trecută sa întărit cu 0,2%. Tot săptămâna trecută, dolarul american sa întărit față de majoritatea valutelor de referință din lume. Hrivna ucraineană și rubla belarusă, dacă anul trecut sau depreciat puternic față de dolar, în prezent recuperează din căderea de anul trecut.
„Cert este că leul sa întărit față de coșul valutar. Toate valutele majore din UE sau depreciat față de dolar. În prezent suntem într-o criză destul de profundă. Omenirea se află într-o zonă de turbulență puternică. Se anticipează o criză și permanent în perioade de criză investitorii se ascund în valuta puternică și întotdeauna valuta puternică a fost considerată dolarul. Când este o situație incertă pe plan internațional, când suntem într-o zonă de turbulență și de criză, toată lumea cumpără dolar și dolarul se apreciază”, a spus Veaceslav Ioniță.
Expertul a mai spus că economia Germaniei, cea mai puternică din UE, pentru prima dată în ultimii 30 de ani a înregistrat un deficit al balanței comerciale, de un miliar de dolari. Deficitul a fost cauzat de dependența față de gazul rusesc, al creșterii costurilor de import și din cauza dificultăților cu care se confruntă industria germană de export.
„Criza mondială așteptată, zona de incertitudine, plus economia Germaniei cu semnale negative, toate acestea au făcut ca euro să se deprecieze, dar mai corect ar fi să spunem că dolarul se apreciază pe plan internațional față de valutele de bază. Cât va dura acest lucru, cred că vorbim de încă câteva săptămâni, poate o lună, când vom fi în zona de turbulență, posibil că euro se va mai deprecia. Însă, pe termen mediu, două-trei luni, euro va avea tendințe de a se aprecia. Cei care au de procurat mașini, apartamente în euro, mai bună perioadă decât cea de acum nu veți găsi în viitorul apropiat”, a opinat expertul.
A doua ce sa întâmplat săptămâna trecută, potrivit economistului, a fost deprecierea puternică a rublei rusești, care odată cu începutul războiului din Ucraina sa depreciat puternic față de toate valutele, iar după, a avut loc o apreciere spectaculoasă a acesteia, care nu a fost un fenomen pozitiv pentru Federația Rusia, dar mai mult o dramă.
„Rubla rusă sa depreciat față de leul moldovenesc cu 11%”, a menționat economistul.
Potrivit analistului economic, leul moldovenesc față de euro și dolar în fiecare an se depreciază cu +- 10%, însă, anul îl începea aproape la același curs. Din 2018, față de dolar, leul a fost stabil la nivel de 17 lei. Acum sa depreciat față de dolar și a ajuns la peste 19 lei săptămâna trecută și este legat de întărirea dolarului pe plan internațional. Față de euro, din 2018 leul moldovenesc a oscilat relativ constant. Acum, euro sa depreciat și este legat de fenomenele internaționale. Pentru prima dată în 20 de ani se înregistrează o diferență atât de mică dintre euro și dolar.
Veaceslav Ioniță afirmă că piața valutară a Republicii Moldova a fost lovită de două cataclisme majore, care cumulativ au avut un impact mai mare decât jaful bancar, însă de această dată a fost abil gestionat de BNM. Primul a fost creșterea fără precedent a prețului la gazul importat, ceea ce a făcut ca BNM să intervină pentru a menține stabilitatea pe piața bancară. A făcut intervenții masive în lunile noiembrie și decembrie 2021 și ianuarie 2022. Din februarie și martie din 2022, pe lângă piața gazului care necesita intervenții, a început războiul în Ucraina. Moldovenii îngrijorați și-au făcut rezerve valutare de circa 500 de milioane de dolari. Aceste două șocuri au cauzat un deficit pe piața valutară de 1,1 miliarde de dolari, însă BNM, prin intervențiile sale masive de 730 de milioane de dolari, a menținut cu succes stabilitatea cursului valutar, fapt ce a permis evitarea unei creșteri de prețuri și mai mari.
„BNM a intervenit pe fundalul șocului energetic, BNM a intervenit pe fundalul războiului din Ucraina, când populația în panică a cumpărat valută, și astfel, am avut o depreciere lentă a leului moldovenesc. În luna iunie am avut o situație inversă. BNM a trebuit să procure valută de pe piață pentru a nu permite ca leul moldovenesc să se întărească. Situațiile care au creat problemele au dispărut. Vara consumul de resurse energetice este mic și nu avem nevoie de multă valută ca să procurăm gaz. Moldovenii au cumpărat 500 de milioane de dolari, bani care acum intră din nou pe piață. Șocul războiului a trecut, moldovenii treptat se adaptează la noile realități, au nevoie de lei. BNM deja din iunie este in situația când cumpără valută pentru a nu permite ca leul să se întărească prea brusc. Procurările de valută, granturile și împrumuturile de peste hotare, precum și rezervele obligatorii ale băncilor comerciale, au permis ca BNM să-și completeze rezervele valutare, care în scurt vor ajunge la nivelul de până la criză”, a spus expertul.
Economistul a mai menționat că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, în luna martie 2022, a fost înregistrată o ofertă valutară negativă din partea populației. Altfel spus pentru prima dată, cetățenii au procurat mai multă valută decât au vândut. Anul acesta datorită panicii legate de începutul războiului, cetățenii au vândut lunar în mediu câte 111 milioane de dolari. Minimum din ultimii 16 ani. În acest an, în valoare anuală, din iunie anul trecut și luna mai anul acesta, deficitul de valută a depășit un miliard de dolari. Oferta de valută a coborât până la 1,9 miliarde de dolari, iar cererea sa ridicat la aproape 3 miliarde de dolari.
„Cererea de valută a fost puternic afectată de segmentul energetic, iar oferta de războiul din Ucraina. Cred că astfel de deficit pe piața valutară nu vom avea niciodată”, a afirmat economistul.
„Anul trecut, în primele trei trimestre, am avut o tendință negativă de deficit pe piața valutară, însă, toată drama s-a întâmplat în trimestrul IV, anul trecut, și trimestrul I, anului curent. În aceste două trimestre noi am adunat un deficit de valută de circa 850 de milioane de dolari. Dacă luăm și trimestrul II din 2022, îl vom termina pozitiv și putem spune că trimestrul II a fost perioada când șocurile de pe piața valutară determinate de segmentul energetic și războiul din Ucraina sau epuizat”, a conchis expert.