Expert – Group: Moldova trebuie să tranziteze spre un nou model de creștere economică bazat pe valoare adăugată sporită
Centrul Analitic Independent, “Expert-Grup” a dat publicității nota de poziție „Moldova trebuie să tranziteze spre un nou model de creștere economică”, în cadrul unui club de presă, intitulat „Soluții pentru impulsionarea creșterii economice a Republicii Moldova”.
Experții au explicat de ce actualul model economic din Republica Moldova și-a atins limitele și ce e nevoie pentru a trece la un model bazat pe valoare adăugată înaltă. În timp ce în perioada 2004-2013, creșterea economică medie a constituit 4,6 la sută pe an, în perioada 2014-2023 creșterea medie anuală a încetinit la doar 2,2 la sută.
“Dacă excludem efectul secetei care a compromis producția agricolă, creșterea economică ar fi constituit circa 1,5 la sută, în 2024, a declarat Andrian Lupușor, director executiv Expert-Group.
ANDRIAN LUPUȘOR, director executiv Expert-Group:
“Anul 2024 a arătat că economía Moldovei și-a epuizat definitiv potențialul de creștere economică, acele 0.1 creștere sau stagnare (a PIB) încă o dată confirmă faptul că tendința care s-a conturat pe parcursul celor cel puțin 10 ani continuă, cea de încetinire a potențialului de creștere economică.”
Stas Madan, director de program “Climatul de afaceri și IMM-uri” a oferit câteva recomandări pentru cele mai suferinde sectoare ale economiei, printre care se regăsește sectorul agicol și industria prelucrătoare,
STAS MADAN, director de program “Climatul de afaceri și IMM-uri”:
“Dacă este să vorbim despre sectorul agricol bineînțeles că principalul instrument de intervenție a statului prin care poate influența și modela sotuația duin agricultură sunt politicile subvenționale și aici avem nevoie de o revizuire foarte clară a acestor politici, cel puțin trei direcții pe care le-am identificat. Prima ar fi subvenționarea să fie mult mai țintită și să suțină, în special, produsele cu valoare adăugată și culturile rezistente la secetă și la schimbările climatice, pentru că Moldova este tot mai afectată de schimbările climatice de la an la an.”
“O altă problemă este că dintre toate măsurile subvenționate cam 3/4 anual merg în măsurile post-investiționale și aceste proiecte sunt evaluate doar din perspectiva de conformitate, nu și de fezabilitatea economică a proiectelor”, a mai punctat Madan.
Mai mult, expertul recomandă revenirea la principiul „primul venit – primul servit” în alocarea subvențiilor. să se evite trecerea de la un an la altul a cererilor de subvenționare, care, potrivit lui, creează arierate foarte mari și afectează micii producători, care sunt nevoiți să aștepte un an sau mai mult să primească subvenția.
„Acest principiu este o metodă de disciplină bugetară, inclusiv a finanțelor publice”, susține Madan.
Care trebuie să fie prioritățile statului în domeniul economic?
Pentru a facilita tranziția spre modelul economic bazat pe valoare adăugată sporită și a impulsiona potențialul de creștere economică, statul trebuie să stabilească următoarele 5 obiective strategice:
- Eficientizarea suportului acordat de stat antreprenorilor, prin fortificarea guvernanței și prioritizarea clară a investițiilor în activități cu valoare adăugată înaltă;
- Dezvoltarea pieței de capital în vederea impulsionării intermedierii financiare și stimulării investițiilor;
- Diminuarea deficitului comercial prin susținerea companiilor exportatoare, modernizarea infrastructurii calității, încurajarea consumului de produse autohtone și fortificarea cadrului de supraveghere a pieței;
- Creșterea volumului și eficienței investițiilor publice;
- Creșterea mobilității și calificărilor forței de muncă.
Expert-Grup este o organizație neguvernamentală și non-profit specializată în cercetări economice și de politici publice. Potrivit datelor Expert-Group, în ultimii 10 ani, economia Moldovei a pierdut din viteză, iar 2024 a adus al doilea an consecutiv de stagnare. Este momentul pentru politici care susțin inovația, productivitatea și bunăstarea reală, susțin experții Expert-Group.
Citiți mai mult:
Prețuri mai mici la îngrășăminte, dar fermierii ezită din cauza cerealelor ieftine
Votat. Alimentele noi vor trece prin control strict înainte de vânzare
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.