Experimente importante în sectorul zootehnic din Moldova
Un experiment de însămânțare artificială la caprine a avut loc în premieră pe teritoriul țării noastre, după mai mulți ani. Potrivit președintelui Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine din Moldova, Pavel Prisăcaru însămânțarea artificială este cea mai nouă și cea mai bună metodă de montă, prin faptul că sperma de calitate de la un mascul poate ajunge la mai multe femele în același timp.
”A fost o zi memorabilă pentru noi, am avut însămânțări în satul Brânza, din raionul Cahul, dar au fost unele însămânțări și la Comrat. Colegii din România au fost cei care au oferit și un master-class în acest sens, cu participarea specialiștilor de la Centrul Republican pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor, cât și de la Institutul de la Maximovca, care au salutat inițiativa noastră. Ulterior, peste 3-4 săptămâni, urmează să însămânțăm și 50 de oi, în raionul Leova. Consider că noi acum am făcut un experiment, sper reușit, în urma căruia vom stabili unde mai avem de lucrat, ce putem îmbunătăți pentru a dezvolta sectorul zootehnic” a declarat Pavel Prisăcaru.
Autoritățile statului și-au manifestat susținerea pentru această inițiativă, iar rezultatele vor fi discutate foarte curând.
”Vom avea o întrevedere cu secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Iurie Scripnic, care deține o vastă experiență în domeniul producerii și promovării producției de origine animală. Vom face o totalizare a tuturor activităților noastre din ultimele două săptămâni și vom înainta un demers, prin care vom solicita un buget pentru anul viitor, pentru a putea procura la Centrul Republican pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor, să avem și țapi și berbeci de rasă, nu doar bovine cum este în prezent, pentru a avea material semincier de calitate disponibil în țară” a mai menționat Pavel Prisăcaru.
Sursa: agroexpert.md