Eticheta vinurilor TOTEM – o poveste națională, autentică
Pentru a ține pasul cu ritmul accelerat și evoluția dezvoltării noilor tehnologii, vinăria Chateau Vartely a lansat anul trecut o nouă gamă de vinuri TOTEM cu o etichetă cu totul și cu totul revoluționară.
Dacă, până acum conținutul din interiorul sticlei era cel mai valoros mesager al vinurilor în întreaga lume, astăzi, pentru a se face remarcată pe rafturile pline de produse, fie locale, fie internaționale, o sticlă cu vin trebuie să ofere ceva mai mult. Așa că, pentru a pune în valoare proveniența specială a acestor 5 vinuri noi din gama Totem. Dar, în special, pentru că exista deja o poveste de spus în adîncul beciului Vartely și pentru că se dorea de a crea o legătură emoțională cu consumatorul lor, intr un mod cât mai sensibil cu putință – vinăria a apelat la creativitate – și, cu ajutorul unor tinerii talentați de aici, de acasă, din Moldova, au creat această mândrie de etichetă cu elemente AR pentru vinurile TOTEM.
In filosofia lor vinurile TOTEM sunt percepute ca o colecție de cinci vinuri încărcate de simbolism autohton și de legenda locurilor din care provin. Sunt vinuri din soiuri exclusiv autohtone, ce se desfășoară într-o armonie de arome și note cunoscute, familiare chiar, care, se lasă ușor descifrate prin simplul fapt că ne aparțin, că fac parte din ADN ul nostru.
Noua gama de vinuri își trage numele de la cele 3 elemente esentiale: PĂMÎMTUL, SOARELE și APA, care ocrotesc, asemeni unui stalp totemic, anul imprejur vița de vie din care se naste vinul și, care, ajung să fie inobilate de un al 4-lea element indispensabil în această creație – OMUL. Anume aceasta înrudire, conectare simbolică dintre spiritelor naturale ale Locului cu pasiunea și mâna muncitoare a Omului a și servit drept punct de pornire intregul concept al vinurilor TOTEM.
Această etichetă îndrăzneață și atrăgătoare – misterioasă chiar, pe langă toate informațiile specifice precum numele, brandul, soiul și procentul de alcool, vine să reflecte starea de spirit și personalitatea vinului care este adusă in realitate prin folosirea tehnologiilor moderne si anume telefonul mobil.
In concluzie, prin ce este unică totuși seria de vinuri TOTEM? Raspunsul este – Codul QR . Astfel, accesând acest QR code de pe etichetă, fiecare consumator va putea descoperi legenda și simbolurile (pământul, soarele, apa omul ) care au stat la baza acestei noi serii de vinuri povestite chiar de el cel mai adevărat TOTEM. E ca și cum ai sta de vorbă cu un strămoș de al tău, un TOTEM vorbitor care îți povestește prietenos istoria vieții lui. Intrigant e faptul că de toată această inovație se poate bucura fiecare și poate fi accesibilă oriunde te ai afla dacă ai o sticlă cu vin Totem și un telefon mobil.
Pentru si mai multe emoții și senzații care vor trezi doar exclamații te invităm să faci o vizită la Vinărie, acolo unde printre butoaile ce se odihnesc cuminti in beci, povestea vinului, cea pe care ti o spune sticla cu vin Totem este redată cu o mulțime infinită de stări.
Château Vartely este o vinărie cu renume, cunoscută atât în țară cît și mult peste hotarele ei, ce îmbină cu succes tehnologiile moderne în creșterea viței-de-vie și prelucrarea strugurilor cu pasiunea și tradițiile seculare, locale pentru producerea vinului de calitate. Compania Château Vartely a fost printre primele din țară care a pus accent deosebit pe plantarea soiurilor autohtone Feteasca Regală, Feteasca Neagră și Rara Neagră și nu a dat gres, aceste soiuri fiind aprecitate departe de hotarele țării.
Calitatea vinurilor Château Vartely cu care astăzi compania se mîndrește este remarcată național dar și internațional prin numeroase medalii și distincții obținute la cele mai renumite concursuri internaționale.