Epopeea majorării tarifelor la gazele naturale continuă

După ce a trimis o solicitare către ANRE de a majora prețul la gazele naturale cu circa 45%, Vadim Ceban, președintele Moldovagaz a venit și cu un mesaj public în care a explicat necesitatea acestei noi scumpiri a tarifului.

Potrivit lui, prețul de achiziție este cu 284 de dolari mai mic decât cel pentru iulie, iar dacă înmulțim cu volumul consumului de gaze în iulie, care este de 26 de milioane de metri cubi, atunci diferența va fi de peste șapte milioane de dolari.

Totodată, președintele Moldovagaz a menționat și că, numai în 2022, compania a acumulat deja abateri negative de tarif de la costul achiziționării gazelor pentru 783 milioane de lei.

De asemenea, Moldovagaz este obligată să efectueze și cheltuieli fixe pentru întreținerea infrastructurii de transport și distribuție a gazelor, care pentru iulie se vor ridica până la 140 de milioane de lei. Astfel, toate aceste cifre luate la un loc, plus cele 79 de milioane de lei – datoriile consumatorilor, vor face ca abaterile financiare totale să treacă de 2,5 miliarde de lei, a mai adăugat Vadim Ceban.

După ce a anunțat că prețul de achiziție al gazului pentru luna iulie va crește cu peste 280 de dolari, Moldovagaz a cerut ANRE-ului să majoreze costul tarifului pentru un m3 de gaz natural până la 23,57 lei, fără TVA, față de 18,60 lei, cu TVA, cât este în prezent, tarif ajustat pe 31 mai.