Embargoul impus de Rusia, discutat cu ambasadorul Oleg Vasnețov
Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în comun cu oficialii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg VASNEȚOV. Părțile au realizat un schimb de opinii cu privire la decizia Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) de a sista temporar importul de produse agricole din țara noastră.
Ministrul a reiterat poziția în privința preocupării instituțiilor statului de a proteja consumatorii atât de pe piața locală, cât și de pe cea internațională împotriva riscurilor asociate lanțului alimentar.
„Pentru elucidarea tuturor cauzelor și circumstanțelor, suntem deschiși spre a forma un grup de lucru cu implicarea experților naționali și cu cei din Federația Rusă, astfel încât să reușim efectuarea unei anchete concludente. În scopul evitării incertitudinilor și în vederea consolidării încrederii în sistemul de securitate alimentară al Republicii Moldova, propunem să efectuăm vizite la depozite, să colectăm date, să identificăm riscurile existente și să le lichidăm”, a declarat Vladimir BOLEA.
În aceeași ordine de idei, diplomatul a declarat că mizează pe corectitudine în relațiile profesionale dintre producători și consumatori și că va depune efortul necesar pentru accelerarea procesului de cercetare a circumstanțelor, de stabilire a unor runde de discuții cu instituțiile responsabile din Federația Rusă, inclusiv de organizare a unor vizite dacă vor fi necesare.
La data de 11 august, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a recepționat o scrisoare din partea autorităților din Federația Rusă, unde este comunicat că, începând cu data de 15 august curent, va fi interzis importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale țării noastre, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului a Republicii Moldova. Motivul acestei decizii ar fi neconformitatea stării fitosanitare a produselor vegetale autohtone și identificarea a 5 dăunători de carantină în loturile importate.