VIDEO/Electricitate obținută din puterea valurilor

Compania ”Eco Wave Power” a dezvoltat o tehnologie inovatoare care produce electricitate curată din valurile oceanelor și ale mărilor.

 

Astfel, energia este generată prin platforme plutitoare conectate la o rețea electrică și structuri artificiale, precum piloni și diguri, simplificând procesul de instalare, întreținere și accesibilitate.

 

Acest tip de hidroenergie are un potențial enorm. Potrivit Consiliul Mondial al Energiei, s-ar putea produce de două ori mai multă electricitate decât se întâmplă în prezent în lume. Mai mult de jumătate din populația Pământului trăiește la mai puțin de 100 km depărtare de țărm, astfel că accesul la puterea valurilor este nelimitat.

 

Tehnologia este folosită pe larg în diverse regiuni precum Gibraltar sau Israel, iar țări ca SUA, Noua Zeelandă, Canada și Africa de Sud s-ar putea alătura proiectului.

 

Invenția a fost distinsă cu premii prestigioase cum ar fi Energy Globe Award și trofee din partea Universitatății Erasmus, Ministerului israelian al Energiei, companiei Business Green și Women4Climate.

 

Co-fondatoarea celei din urmă întreprinderi, Inna Braverman, este cunoscută pentru stimularea comercializării energiei valurilor și ar putea transforma această industrie și ajuta în lupta globală împotriva schimbărilor climatice. Mai mult, anume Braverman se află la cârma construcției centralei care transformă puterea valurilor în electricitate. Munca sa este apreciată la nivel mondial, fiind inclusă în top 30 „Cele mai influente femei din lume”  de Wired Magazine.