E o stână, dar nu ca la toți

Familia Căpățină din satul Slobozia Mare, Cahul, are peste 500 de oi. Produc brânză în condiții de stână, iar până nu demult, o vindeau oamenilor din sat. Au aplicat la un proiect de finanțare europeană, pentru a-și dezvolta afacerea și a crește calitatea produsului finit, relatează ziuadeazi.md.   

„Noi dorim o schimbare în producerea brânzei, consumatorul de astăzi are alte cerințe față de calitatea produsului. Aceasta am depistat pe parcursul ultimilor ani și am zis să facem această schimbare atât pentru noi cât și pentru consumatori. Când vindem un produs să știm la sigur că vindem un produs de calitate.”

 Domnica Căpățină, antreprenoare, s. Slobozia Mare, r. Cahul

 Proiectul prevede o investiție în crearea condițiilor de procesare a laptelui, prin construcția unei încăperi specializate și achiziționarea mai multor utilaje, care le-ar asigura dezvoltarea afacerii.  

 Aici am început construcția încăperii de procesare a laptelui. Avem o săptămână de când am început construcția. Va fi cu două nivele. La primul nivel va fi procesarea brânzii și alt nivel păstrarea acesteia. Acolo va fi camera frigorifică, un mini depozit și sus vor fi utilajele. În cadrul proiectului GAL, am procurat un tanc de răcire a laptelui de 500 de litri, care este deja livrat. Luna viitoare prognozăm să ne fie livrat și un pasteurizator. Mai avem nevoie de utilaje și sperăm să mai aplicăm și la alte proiecte. Nu ne permitem să le procurăm pe toate din banii noștri.”

Domnica a mai spus că acest proiect i-a impulsionat să-și dezvolte afacerea, să crească calitatea și să construiască încăperea de procesare a laptelui. 

„Noi am contribuit cu materiale de construcție, iar din proiect a fost procurat tancul de răcire a laptelui. Noi nu ne permiteam să procurăm așa utilaje costisitoare. E un start pentru noi și ceea ce urmează să facem în continuare, pentru că avem mai multe planuri pentru viitor, atât în modernizarea procesului de producere a brânzei, cât și pentru modernizarea stânei.”

Pentru a asigura populaţia Republicii Moldova cu produse lactate de calitate, anual, sunt necesare cca 2 mln. tone de lapte.