Doi vânători din capitală prinși în flagrant cu un animal împușcat

Un caz grav de braconaj a fost descoperit în fondul cinegetic din extravilanul comunei Gangura, raionul Ialoveni. Inspectorii de mediu, împreună cu specialiști din cadrul subdiviziunii teritoriale Ialoveni, au constatat uciderea ilegală a unui căprior mascul, prin împușcare, comisă de doi locuitori ai capitalei, membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova.

Potrivit IPM, la locul faptei, poliția a ridicat două arme de vânătoare, muniție, două binocluri, permise de armă, carnetele de vânător, cartușe percutate și un automobil folosit pentru gonirea animalului. Cadavrul căpriorului a fost predat Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor pentru examinare.

Potrivit legislației în vigoare, despăgubirea stabilită pentru vânarea ilegală a unui căprior se ridică la suma de 12.500 lei. Pe numele suspecților a fost deschis un dosar penal pentru braconaj, aceștia riscând amenzi de până la 42.500 lei, muncă în folosul comunității sau chiar închisoare de până la trei ani.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția asupra consecințelor grave ale braconajului și reamintește că asemenea fapte vor fi pedepsite conform legii.