Doi copii salvați de salvatori în Edineț și Ungheni: unul blocat pe o stâncă, altul căzut într-o fântână
În acest weekend, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în două cazuri critice din raioanele Edineț și Ungheni, reușind să salveze viețile a doi copii aflați în pericol.
Primul caz a fost înregistrat pe 3 mai, în localitatea Fetești, raionul Edineț. La ora 13:52, Serviciul 112 a fost alertat cu privire la un adolescent blocat pe o stâncă de circa 15 metri înălțime, aflată pe teritoriul unei cariere. Două echipe de salvatori s-au deplasat la fața locului, reușind să coboare minorul în siguranță în jurul orei 14:52, cu ajutorul echipamentelor speciale. Din fericire, băiatul nu a suferit traume.
Al doilea caz a avut loc în aceeași zi, la ora 19:04, în municipiul Ungheni. Un copil de 6 ani a căzut într-o fântână de canalizare după ce a călcat pe un capac improvizat în timpul unei plimbări. Salvatorii au intervenit prompt, extrăgându-l pe băiat de la o adâncime de 7 metri. Acesta a fost predat echipei medicale, cu o fractură la picior, dar în stare stabilă.
În total, în acest weekend, salvatorii și pompierii au fost solicitați să intervină în 131 de situații de urgență. IGSU reamintește părinților și tutorilor să nu lase copiii nesupravegheați în locuri nesigure, pentru a evita tragediile.
Citiți mai mult:
Moldova vaccinează vulpile împotriva rabiei: ANSA lansează campania națională de imunizare
Benzina și motorina se ieftinesc don nou! Noile prețuri stabilite pentru 6 mai 2025 de către ANRE
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.