Doi tineri din Cahul, cercetați penal pentru braconaj piscicol

Doi tineri au fost surprinși în timp ce pescuiau în apele de frontieră, cu ustensile conectate la sursă electrică. Aceștia au reușit să prindă circa 45 kg de pește. Cazul a fost înregistrat luni, 18 iulie.

Potrivit informațiilor, o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră Cahul, aflată în misiune de serviciu pe direcția localității Manta a observat o barcă și două persoane care pescuiau.

Acțiunile tinerilor au fost monitorizate, iar la ieșirea la mal polițiștii de frontieră au intervenit. Este vorba despre doi tineri de 20 și, respectiv, 21 de ani, locuitori ai orașului Cahul.

Poliția de Frontieră menționează că cei doi s-au avizat pentru accesul în zona de frontieră cu scopul de a pescui, însă nu au menționat despre ustensilele pe care aveau să le folosească, acestea fiind interzise prin lege.

Oamenii legii au mai găsit la fața locului un automobil în care se aflau 12 undițe telescopice. Reieșind din declarațiile unuia dintre tineri, automobilul și ambarcațiunea ar aparține unei rude.

Bărbații au fost escortați la subdiviziunea de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului Cahul, prejudiciul cauzat mediului este de 402 mii de lei. Cazul este cercetat de către ofițerii de investigație și ofițerii de urmărire penală în conformitate cu art.234 Cod Penal, pentru  „Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor”.
Infracțiunea se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 1050 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.