685 de mii de doze de vaccin împotriva coronavirusului a recepționat Moldova, iar în jur de 150 de mii de persoane au fost imunizate cu cel puțin una. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, într-o conferință de presă.
„De menționat că la etapa actuală, acoperirea cu vaccinuri a populației este de 4%. Cea mai înaltă acoperire de 80 la sută o avem printre personalul medical, în spitalele municipale și republicane.” au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Potrivit informațiilor, peste 18 mii de oameni au fost vaccinați cu ambele doze. Astfel, numărul cazurilor de COVID printre cadrele medicale s-a micșorat cu 86 la sută. În același timp, s-au contaminat 332 de persoane imunizate, infecția survenind la 12 zile de la administrarea primei doze.
„După administrarea vaccinurilor, au fost înregistrate 1265 de evenimente de imunizare, ceea ce constituie 0,83 la sută. Practic, 96% dintre acestea au fost forme ușoare cu manifestări de dureri locale, febră de până la 38,5, dureri musculare și articulare și forme moderate. Doar 4% – cu febră mai mare de 38,5 și reacții alergice. Forme severe nu au fost înregistrate.” au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Specialiștii îndeamnă populația să se vaccineze, pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire. Potrivit lor, toate serurile ajunse în republică sunt sigure și nu prezintă pericol pentru sănătate.