Din toamnă vom plăti mai mult pentru gazele naturale

Din toamnă Republica Moldova va plăti mai multe pentru gazele naturale importate din Federația Rusă, anunță șeful Moldovagaz Vadim Ceban.

Ceban a declarat, în cadrul unui interviu pentru NTS, că se înregistrează o tendință regională de creștere a prețurilor, aceasta urmând a fi resimțită în curând și în Republica Moldova.

„Cresc prețurile și în Rusia și în Ucraina. Vor exista ajustări la tarife și în Republica Moldova. Avem însă un furnizor de nădejde, Gazprom, deci urmează să vedem dacă semnăm un contract nou sau îl vom prelungi pe cel vechi și atunci vom vorbi despre prețuri. Nu pot vorbi exact despre procente exacte”, a declarat Ceban.

El a dat asigurări că această modificare de preț nu are legătură cu schimbările politice de la Chișinău.