Din cauza vremii, va fi mai puțină miere de salcâm

Producția de miere de salcâm ar putea fi compromisă din cauza condițiilor climaterice. Va fi puțină miere și din cauza secetei de anul trecut.

„Timpul în care ne aflăm acum nu e îmbucurător, iar ploile care au fost nu au permis culegerea nectarului. A doua problemă are urmări încă din anul trecut, este vorba despre consecințele secetei: am avut pierderi de la 30% la 50% de familii de albină.”

Ion Maxim, președintele Asociației Apicultorilor  

Apicultorii din nordul țării ar putea avea mai multă miere, datorită faptului că acolo salcâmii înfloresc mai târziu.

„Dacă este să ne referim la partea de sud, ei practic au ratat salcâmul, iar roada va fi mult mai mică. Având în vedere că deja a doua zi a apărut soarele, albina poate zbura și este și un cules oarecare. În partea de centru va fi 50 la 50, iar partea de nord are șanse mai mari pentru că este o întârziere a înfloririi salcâmului în jur la șapte sau zece zile.”

Ion Maxim, președinte, Asociația Apicultorilor din Moldova

Eugen Sobol din raionul Călărași speră ca vremea frumoasă din ultimele zile va permite albinelor să poată culege floarea.

„Până la urmă, mai avem o șansă. Am fost ieri în pădure, m-am uitat la copacii bătrâni care abia se desfac, iar dacă următoarele câteva zile va fi cald și vreme bună, mai avem șansă să mai strângem miere de salcâm. Dat fiind faptul că avem ploi și umezeală, cred că o să fie miere, o să fie și fâneață bună, dar totul depinde de ploi, dacă plouă în timpul înfloririi, pierdem culesul.”

Eugen Sobol, apicultor, r. Călărași

Pe lângă condițiile meteorologice nefavorabile, au apărut și alte probleme.

„Bolile parazitare, cum ar fi „prietenul” Carianul Varroua, cu care trebuie să învățăm să trăim. Acum încercăm să stopăm dezvoltarea lui, dar el se adaptează la toate intervențiile noastre.”

 Ion Maxim, președinte, Asociația Apicultorilor din Moldova

Producția de miere de salcâm a fost compromisă și în anul trecut. În prezent, în Republica Moldova sunt peste 7800 de apicultori înregistrați. În 2020, au fost produse circa 3500 tone de miere de albine, dintre care 3300 tone au fost exportate. Uniunea Europeană este principala piață de desfacere pentru mierea autohtonă.