Din 1 martie se interzice exportul de grâu și zahăr din Moldova

Odată cu instituirea stării de urgență, pe perioada celor 60 de zile, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, se interzice exportul grâului și zahărului din țară. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Decizia a fost luată în cadrul unei noi ședințe a Comisiei Situații Excepționale care a avut loc vineri, 25 februarie.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministrul Republicii Moldova: „O altă decizie interzicerea vizează interzicerea pe perioada stării de urgență exportul grâului și zahărului din Republica Moldova, începând din 1 martie. Ministerul Economiei și instituțiile de resort intensifică eforturile de monitorizare a prețurilor și fluxurilor pe piața internă și externă.”

În prezent analizele arată că aproape suntem la stocurile limite necesare pentru asigurarea securității alimentare, în special acum când avem acest flux migrațional, a mai declarat Gavrilița.

Precizăm că, exportul de grâu și zahăr se interzice începând cu 1 martie, iar o dată exactă când va fi reluat exportul încă nu există.