Din 1 iulie dispozitive medicale vor fi compensate de stat

Din 1 iulie toți analogii de insulină și mai multe dispozitive medicale vor fi compensate de stat. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco într-o conferință de presă, comunică MOLDPRES.

Oficialul a menționat că a semnat deja un ordin comun cu CNAM în acest sens. Iar de luna viitoare 129 de mii persoane cu diabet vor beneficia de teste si lanțete compensate și alte 2000 vor primi pungi pentru stome.

Tot de la 1 iulie persoane ce primesc îngrijiri paliative vor primi mai multe medicamente compensate, iar copiii de peste cinci ani și adulții cu autism vor beneficia de un medicament compensat. De asemenea, alte circa 20 de preparate au fost reintroduse în lista medicamentelor compensate.

Totodată, șeful de la Sănătate a precizat că în ultima perioadă au crescut cazurile de infectare cu COVID-19 și a îndemnat cetățenii să fie vigilenți și să respecte recomandările specialiștilor.