Diana Calancea: „Autenticul este cea mai de preţ zestre de la strămoşii noştri. Ne străduim să-l promovăm pe cât putem şi pe cât ne reuşeşte.”

În această magică perioadă a sărbătorilor de iarnă, când răsună colinde şi clinchete de clopoţei, interpreta de muzică folclorică Diana Calancea, prezentă la una din ediţiile Emisiunii „La Taclale Amicale” de la AgroTV Moldova, ne-a relatat despre importanţa patrimoniului nostru naţional şi despre autenticitate, ce ţine atât de cântecele şi colindele pe care le înterpretează, cât şi de costumele pe care le poartă. Aceasta ne-a povestit  despre o piesă vestimentară  de o valoare inestimabilă din garderoba ei, la care ţine foarte mult.

DIANA CALANCEA:

Este vorba despre o cămașă de noapte, ce are cel puțin două sute de ani vechime, pe care am îmbrăcat-o la filmarea videoclipului cântecului de leagăn „Nani, nani”, lansat în luna noiembrie. Am găsit-o la doamna Lidia Calancea, originară din satul Bălăbănești, raionul Criuleni, care, la rândul ei, a moştenit-o de la bunica e, Uliţa. Această cămaşă este o adevărată comoară. Un pic am mai reparat-o, dar este veche, cu istorie. Ea mi-a povestit că unii consăteni, inconştienţi de valoarea acestor haine vechi, tradiţionale, le taie și fac din ele cordele pentru legat via.

DIANA CALANCEA:

I-am promis doamnei Lidia c-o să avem grijă de cămașă și că o să trăiască veșnic prin acest clip video, printr-un cântec, printr-o ediție a unei emisiuni și că noi o să povestim tuturor despre valoarea ei inestimabilă. De fapt, pe vremuri, femeile purtau această cămaşă prin casă, îşi puneau o pestelcă în față și-și căutau de treburile lor casnice, cu copilul. Mă bucur mult c-am găsit-o.

Interpreta a venit cu un îndemn la toţi acei care au astfel de piese tradiţionale vechi ale portului naţional prin lăzile buneilor şi străbuneilor.

DIANA CALANCEA:

Păstrați, oameni buni, șalincile, broboadele, catrințele, opincile, bundițile! Păstrați-le și dați-le mai departe, dacă nu aveți nevoie de ele! Duceți-le la un muzeu sau dăruiți-le celor care vor să le scoată la lumină. Păstrați-le cu sfințenie pentru că asta e istoria și ceea ce ne reprezintă pe noi ca națiune. Noi avem cu ce ne mândri! Din păcate, multe lucruri de preț sunt pur și simplu aruncate sau schimbate pe alte lucruri simple, pentru că oamenii nu sunt conștienți de adevărata lor valoare și ele se pierd. Și e păcat! Pentru că noi căutăm atât cântecele să fie cât mai vechi, cât mai simple, pentru că autenticul e simplu, vechi, pentru că veșnicia s-a născut la sat.

Fotografie preluată de pe pagina Facebook a Dianei Calancea

DIANA CALANCEA:

Cântecul de leagăn „Nani, nani” este un cântec preluat de la Viorica Cheptănaru, profesoara mea de la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. Refrenul însă l-am simțit eu și l-am adăugat. În clip sunt filmaţi copiii noștri, Luca și Matei. Eu îi tot ziceam soţului: „Hai să filmăm mai repede videoclipul, că Luca deja creşte şi iese din covată.”

De fapt, nu am făcut acest cântec doar ca să-l cânte mămicile, dar am vrut să le fac să fie mai conștiente de cât de norocoase și de binecuvântate sunt că-și țin pruncușorii în brațe. Să realizeze că timpul acesta este foarte scurt și o să treacă anii și o să le pară rău că nu au dat mai multă atenție copilului.

Fotografie preluată de pe pagina Facebook a Dianei Calancea

ION GLODEA, soţul Dianei, conducător artistic Ansamblul Etnofolcloric „Doina”:

Piesa de leagăn nu e făcută cu scop comercial sau de a ieși la public și de a aduna milioane de vizualizări. Este pentru acei care vor găsi și se vor regăsi în video, text sau melodie. Noi de fapt l-am făcut pentru noi. Un cântec de leagăn nu prea auzi nicăieri astăzi, nu prea se cântă şi nu prea se filmează. 

Diana Calancea – Nani, nani – YouTube

Emisiunea integrală o puteţi viziona pe Youtube sau pe pagina noastră de Facebook.

Citiţi mai mult:

„La Taclale Amicale” Ediție specială dedicată sărbătorilor de iarnă – AgroTV

Bogdan Stegărescu: „Nicolae Sulac este farul, legenda muzicii populare. Merită să-l cinstim şi să-l pomenim.” – AgroTV

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.