Deși pesta porcina africană a provocat sacrificarea a o treime din totalul de porci din sectorul zootehnic, autoritățile dau asigurări că nu vom avea deficit de carne de porc

Pesta porcină africană face ravagii în Republica Moldova, provocând pagube financiare enorme atât în bugetul proprietarilor celor mai mari ferme din țară, una din Roșcani și cealaltă de la Cimișeni, cât și în sectorul zootehnic. Sectorul zootehnic va fi afectat în proporție de 20 la sută din volumul cantitativ de carne pe care o producem”, a declarat Iurie Scripnic, secretar de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în cadrul emisiunii „Actualitatea la Raport” de ieri, 24 martie, de la Agro TV Moldova.

IURIE SCRIPNIC, Secretar de Stat, MAIA:

Efectivul total de animale întreținute în ferme autorizate  este în jur de 350 000 de capete. Acum în aceste două mari ferme afectate se estimează în jur de 110 000 de capete, asta înseamnă cam o treime, dar, în același timp, sectorul poate fi afectat cu 20 la sută din volumul cantitativ de carne pe care o producem.”

Oficialul a dat asigurări că nu există un pericol iminent că vom rămâne fără carne de porc, confrom estimărilor și calculelor care au fost realizate. „Pentru a asigura securitatea alimentară a țării sectorul de creștere și producere a cărnii este în capacitate în continuare pentru a îndestula necesarul de carne proaspătă refrigerată”, a mai menționat Scripnic.

Întrebat despre situația actuală în aceste două mari focare, Alexandru Manciu, directorul general adjunct ANSA, a spus că autoritățile au un Plan de lichidare a focarelor și că la etapa aceasta siuația este sub control.

ALEXANDR MANCIU, director general adjunct ANSA:

„În ambele cazuri situația este sub controlul autorităților. Au fost deja puse în aplicare logistica și planurile de lichidare a focarelor. Dacă vorbim despre primul caz, autoritățile împreună cu proprietarul, dar și cu celelalte autorități și persoanele implicate au reușit să lichideze focarul în proporție de 60 la sută din volumul de lucru necesar eradicării și, practic, 40 la sută din efectivul de animale deja au fost sacrificate, iar carcasele depozitate corespunzător în acele spații de înhumare stabilite.”

„La focarul de la Cimișeni situația este mai complexă și s-a reușit doar aplicarea a 10 la sută din Planul de lichidare a focarului, se realizează compartimentarea fermei, iar medicii veterinari prelevează probe atunci când apare mortalitatea animalelor”, a mai adăugat Manciu.

Proprietarii fermei de la Roșcani spun că trec printr-un calvar, dar se lucrează non-stop pentru a eradica focarul.

 ECATERINA PEREBENOS, director general fermă:

“Este o echipă de 100 de angajați, plus 50 de oameni externi, care lucrează 24 din 24 pentru a eradica focarul. Este o muncă enormă. Noi suntem complet devastați și distruși. A fost o lovitură foarte puternică pentru noi.”

Pierderile estimate în urma sacrificării porcilor infectați se ridică la aproximativ  440 milioane de lei. Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat în cadrul unei conferințe de presă de la Roșcani, că în ceea ce privește despăgubirea agentului economic „este o procedură complexă și este prematur să se vină cu calcule fixe”.

Pesta Porcină Africană este o boală virală extrem de contagioasă, care afectează porcii domestici și mistreții, fiind letală pentru peste 90 la sută din animalele infectate. Virusul poate fi transmis prin contact direct între animale, hrană contaminată sau echipamente infectate, iar măsurile de prevenire sunt esențiale pentru a opri răspândirea. Autoritățile solicită fermierilor și proprietarilor de porcine să respecte măsurile de biosecuritate, inclusiv interzicerea mișcării animalelor și controlul strict al transporturilor.

De la începutul anului, au fost înregistrate 31 de focare de PPA în diferite regiuni ale Republicii Moldova, dintre care 19 au fost deja eradicate cu succes. Autoritățile continuă evaluarea pagubelor și a consecințelor pentru fiecare zonă afectată și îndeamnă cetățenii să raporteze imediat orice caz de îmbolnăvire a porcinelor sau cadavre de animale, pentru a sprijini combaterea focarelor de PPA.

 

Pentru a afla mai multe detalii despre situația din țară provocată de pesta africană porcină, urmăriți emiksiunea ciompletă pe Facebook.

https://www.facebook.com/agrotvmoldova/videos/1030066232322446

Citiți mai mult:

https://agrotv.md/ifad-lanseaza-finantari-pentru-dezvoltarea-sectorului-apicol-din-republica-moldova/

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.