Deși există peste 7000 de soiuri, vom avea mai puține mere
Producția globală de mere în sezonul 2020/2021 a scăzut cu peste 3 milioane tone, până la 75,9 milioane, potrivit unui raport al Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite. De vină sunt înghețurile de primăvară care au avut efecte negative în provinciile nord-vestice ale Chinei, dar și cantitățile reduse din alte țări, relatează experții de la EastFruit.
În Statele Unite s-a înregistrat o diminuare a roadei cu 360 de mii de tone, din cauza randamentelor mai mici, a incendiilor sălbatice și a unui uragan în statul Washington.
În Noua Zeelandă, grindina a distrus culturile din regiunile Nelson și Otago, temperaturile scăzute au afectat mărimea fructelor, iar lipsa de muncitori a îngreunat recoltarea.
În Africa de Sud producția s-a majorat grație condițiilor bune de creștere și a introducerii pentru rodire a unor noi soiuri rezistente la vreme caldă.
În Mexic recolta în acest sezon a ajuns până la 680 mii tone, adică cu 80 mii mai puțin decât în cel precedent.
Se estimează că producția din Chile va fi și ea mai mică din cauza vremii reci, a furtunilor de ploaie și a lipsei de lucrători sezonieri în timpul restricțiilor impuse de COVID – 19.
Cea din Turcia a crescut până la 4,3 mil. Introducerea noilor plantații de mere în fructificare compensează pierderea generată de grindină în Kayseri și în provincia Isparta.
În Uniunea Europeană, recolta s-a mărit cu 500 mii tone.
Piața de mere din Rusia s-a diminuat, iar importurile au scăzut la 615 mii tone, motivul fiind exportul redus din Moldova și Serbia. Cifrele arată că din recolta anului 2020, țara noastră a comercializat peste hotare 120 mii tone de mere, practic de două ori mai puțin comparativ cu anii precedenți.