Cifrele arată mai bine, dar pericolul este în continuare unul foarte mare. Vorbim despre situația pandemică din Moldova, care, potrivit datelor epidemiologice actualizate ale Ministerului Sănătății, bate ușor spre retragere.
Mai exact, în perioada 29 noiembrie – 05 decembrie, au fost înregistrate 3.824 cazuri de COVID-19, respectiv incidența a constituit 103 cazuri la 100.000 de mii de locuitori, înregistrând o scădere cu peste 9 la sută comparativ cu indicatorul respectiv din săptămâna precedentă și cu 53% comparativ cu luna precedentă.
Totodată, în același timp, și numărul cazurilor de infectare în rândul copiilor a scăzut cu aproape 3 la sută.
Ce ține de rata mortalității, aceasta a fost de patru decese la 100.000 de mii de locuitori, fiind cu 37% mai mică comparativ cu săptămâna precedentă și cu circa 52% comparativ cu luna trecută.
În ceea ce privește procesul de vaccinare împotriva COVID-19, în perioada menționată, au fost imunizate 30.959 de persoane, cu circa 32% mai mult față de aceeași perioadă a săptămânii trecute și cu peste 21 la sută comparativ cu luna precedentă.
De asemenea, doza booster a fost administrată la 8.571 de cetățeni, iar 3.757 de copii au fost vaccinați cu o doza, în timp ce alți 2.474 – cu schemă completă. Astfel, acoperirea națională cu schemă completă constituie aproape 28%.
Marți, 7 decembrie, pe întreg teritoriul țării au fost înregistrate alte 588 de cazuri noi de COVID-19 și alte 26 de decese provocate de pandemia de coronavirus.