Depunerea cererilor de finanțare a proiectelor în cadrul GAL-urilor
Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA), informează că începând cu 22 august curent, a fost lansat apelul de depunere a cererilor de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER în cadrul celor 37 de Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate spre finanțare din FNDAMR.
GAL-urile vor selecta spre finanțare proiecte de dezvoltare locală în diverse domenii de acțiuni, precum diversificarea economiei rurale, crearea locurilor de muncă, achiziționarea echipamentelor și utilajelor, construcția sau modernizarea clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală.
Astfel, subvențiile în avans se acordă sectorului public, antreprenorial și civic, în următoarele proporții:
– Sectorul public – până la 80% din valoarea costurilor eligibile;
– Sectorul civic – până la 85% din valoarea costurilor eligibile;
– Sectorul antreprenorial – până la 60% din valoarea costurilor eligibile.
Este de menționat, că mijloacele financiare acordate, nu vor depăși suma de până la 200 mii lei pentru un proiect investițional individual și până la 300 mii lei pentru un proiect investițional implementat prin asociere a doi sau mai mulți parteneri. Termenul de implementare a proiectului investițional nu va depăși 12 luni.
Totodată, în conformitate cu măsurile prevăzute în strategia de dezvoltare locală, se finanțează următoarele domenii de acțiune:
1) Diversificarea economiei rurale, înființarea și dezvoltarea întreprinderilor/ afacerilor noi și crearea locurilor de muncă;
2) Achiziționarea echipamentelor și utilajelor;
3) Construcția/ renovarea/ extinderea/ modernizarea spațiilor și clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală;
4) Construcția/ renovarea/ extinderea/ modernizarea și dezvoltarea infrastructurii economice în zonele rurale;
5) Stabilirea/ renovarea/ extinderea/ modernizarea serviciilor publice locale;
6) Menținerea și dezvoltarea patrimoniului cultural și natural local;
7) Crearea și dezvoltarea artizanatului/ meșteșugăritului popular;
8) Dezvoltarea turismului rural;
9) Protecția mediului ambiant și a biodiversității;
10) Crearea, dezvoltarea și consolidarea serviciilor sociale.
Informația necesară privind Programul LEADER, este disponibilă pe pagina web a Agenției sau accesați aici.
Amintim că, pentru anul 2022, din FNDAMR 69,4 mln lei sunt destinați finanțării proiectelor din cadrul GAL-urilor.
NOTĂ: Programul LEADER este un program pilot pentru anii 2022- 2023, care se implementează pentru I-a dată în Republica Moldova din sursele FNDAMR, fiind alocate până la 5% din valoarea Fondului.