Descoperire inedită în Cambodgia. Cercetătorii au găsit opt pui de crocodil dintr-o specie aflată în pericol de dispariție

A avut loc un eveniment îmbucurător pentru populația de crocodil siamez, specie aflată în pericol critic de dispariție. Cercetătorii au descoperit opt pui din această specie (Crocodylus siamensis) în sălbăticie, în Cambodgia, relatează Agerpress.

Puii au fost găsiţi în timpul sezonului de reproducere a reptilelor în Srepok Wildlife Sanctuary de către o echipă a personalului de la Ministerul Mediului şi World Wildlife Fund (WWF), se arată într-un comunicat comun.

Puii de crocodil sunt monitorizaţi în permanenţă în sanctuarul din estul Cambodgiei.

Aceasta este prima dovadă în ultimii zece ani a reproducerii populaţiei de crocodil siamez în regiune, se precizează în comunicat. Cercetătorii au declarat că aceasta este o „descoperire foarte interesantă”.

Echipa a efectuat cercetări pe teren în timpul sezonului de reproducere. „Apoi a venit momentul extraordinar când cineva din echipa noastră a văzut strălucirea din ochii puilor de crocodil”, a declarat Sothea Bun, unul dintre cercetători.

Milou Groenenberg, expert în biodiversitate al WWF, a vorbit despre o descoperire semnificativă. „Înainte nu eram siguri dacă mai existau perechi care se reproduc în rândul populaţiei locale, dacă mai erau prezente cuiburi şi dacă ouăle au eclozat cu succes”, a explicat ea.

Descoperirea din Srepok creşte perspectivele supravieţuirii crocodilului siamez în sălbăticie. „A fost o descoperire semnificativă pentru speciile din Cambodgia şi din întreaga lume”, se arată într-un comunicat al parcului.

Siamese,Crocodile,In,The,Zoo,Of,Thailand
Crocodil Siamez, Foto: Shutterstock

Rarii crocodili siamezi cresc până la maximum 4 patru metri lungime şi trăiesc exclusiv în râuri, lacuri şi mlaştini. Înainte, ei trăiau în număr mare în zone întinse din Asia de Sud-Est, însă populaţia lor a scăzut brusc de la începutul anilor 1990. Principalele ameninţări sunt pierderea habitatului natural, braconajul, comerţul ilegal cu animale sălbatice, hibridizare între diferite specii de crocodili şi hidrocentralele.

Potrivit WWF, în prezent există aproximativ 200 până la 400 de crocodili siamezi care trăiesc în sălbăticie în Cambodgia. Conform Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, mai există cel mult 1.000 de crocodili siamezi adulţi în toată Asia de Sud-Est.