Descoperă savoarea vinurilor din RM la Vernisajul Vinului
Vinuri albe și rosé –aromate și revigorante! Pe toate le puteți savura la cea de-a XIX-a ediție a Vernisajului Vinului, care se desfășoară în acest an sub genericul „Dor de vin primăvăratic”. În cadrul evenimentului, oaspeții vor avea posibilitatea să descopere o gamă largă de vinuri de calitate, ale vinificatorilor reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară „Wine of Moldova”.
Ediția din acest an va avea loc pe data de 05 mai, ora 17:00, la Palatul Republicii (str. Maria Cebotari 16) din Chișinău. Vernisajul Vinului este organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), alături de partenerul strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.
Vernisajul Vinului este o platformă de comunicare între vinificatori și consumatori și, totodată este o oportunitate unică de a descoperi cele mai bune vinuri albe și rosé produse din ultima recoltă de struguri, de a savura noi arome și de a învăța mai multe despre arta vinului. Evenimentul are și un caracter educativ, contribuind an de an, la dezvoltarea culturii consumului responsabil al vinului de calitate, prin organizarea unor degustări ghidate.
La ediția din acest an vor participa 66 de vinării, care vor expune spre degustare 350 de vinuri de sezon, albe și rosé. În premieră, 55 de vinuri de sezon vor fi lansate cu ocazia Vernisajului Vinului.
Elizaveta Breahnă, director interimar al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV): „Sectorul vitivinicol din Republica Moldova este în plină și continuă dezvoltare, iar în fiecare an, venim cu noutăți pentru toți cei care apreciază valoarea produsului mândriei naționale – Vinul Moldovei. Vernisajul Vinului este evenimentul care ne adună în același loc pentru a cunoaște vinurile noi, dar și pentru schimb de experiențe și povești ale vinului între vinificatori, consumatori și toți cei din filiera vitivinicolă. Suntem mândri de fiecare succes al vinificatorilor noștri obținut atât în țară, cât și departe de hotarele ei. Vă invităm cu drag să-i cunoașteți, să-i susțineți și să le apreciați munca și pasiunea celor care „dau naștere” unor „povești” absolut fabuloase prin vinuri unice, autentice.”
În cadrul Vernisajului, oaspeții vor avea oportunitatea de a degusta vinuri selecte albe și rosé, descoperind cele mai noi tehnici de producție și de a-i cunoaște pe cei care muncesc cu dedicație, îmbinând tradiția cu tendințele moderne pentru a produce vinuri deosebite, originale, pe placul celor mai rafinați și exigenți consumatori.
În schimbul unui bilet, toți cei prezenți la Vernisaj vor primi câte un pahar cu logo-ul „Wine of Moldova”, special creat pentru degustările de vinuri. În acest an, invitații vor putea savura valoarea produsului mândriei naționale într-o atmosferă deosebită cu muzică bună și program cultural dedicat.
Biletele pentru cea de-a XIX-a ediție a Vernisajului Vinului „DOR DE VIN PRIMĂVĂRATIC” sunt disponibile AICI.
AGRO TV Moldova este partener media al evenimentului.