Nemulțumiri în rândul celor care și-au procurat locuințe prin programul de stat „Prima Casă”, după ce, luna aceasta, rata dobânzilor a crescut. Oameni spun că nu-și vor putea plăti creditele și au ieșit la protest în fața Guvernului.
„Nu ne-am așteptat, de aceea și am ales proiectul prima casă din cază că este cumva protejat de stat. Dar se vede că statul nu prea are nevoie de familii tinere să lucreze aici.”
„Ne-a atins asta și pe noi, așteptăm un copil și ne facem griji pentru viitorul lui, pentru viitorul nostru ca să-l putem întreține. Noi am ales să rămânem în Moldova ca să ne ridicăm țara noastră, suntem patrioți, eu chiar mă consider patriot adevărat, dar din păcate sunt și nevoile fundamentale care deja nu mai pot fi acoperite atât de bine cum erau până acum. Acum noi încercăm să apelăm la autorități deoarece este un program guvernamental, noi am ales acest program pentru că am avut încredere în guvern, în stat și ne-am încredințat în totalmente lui.”
„Eu lucrez numai eu din familie și după ridicarea acestui procent este imposibil de a face față. Plus la asta s-au ridicat toate prețurile la mâncare, la facturi și practic e imposibil de supraviețuit.”
Protestatarii cer de la autorități să găsească o soluție. În caz contrar, vor fi nevoiți să plece la muncă peste hotare, ca să poată achita ratele la bănci.
„Fie revenim la același procentaj care s-a oferit de la început sau diferența care s-a pus suplimentar să fie achitată de către stat. Avem așteptări, avem speranță, pentru că noi vrem să muncim acasă și nu vrem ca copiii să rămână fără părinți.”
„O să fim nevoiți să plecăm, chiar luni am fost și am depus la pașaport român, altă soluție nu văd. De aceea și pleacă toți, eu am rămas fără prieteni în Moldova, toți au plecat.”
„Una dintre variante va fi plecare peste hotare. Poate dacă încă această jumătate de an am putea cumva să facem față, dar ceea ce ne așteaptă mai departe noi nu cunoaștem.”
În timp ce oamenii protestau, ministrul Economiei a ieșit într-o conferință de presă și a anunțat că Guvernul va interveni în sprijinul cetățenilor.
Sergiu Gaibu, ministrul economiei: „Este vorba de o limitare a creșterii de cel mult patru procente odată la șase luni. Cunoaștem că în acest program se fac schimbări de două ori pe an, o dată la șase luni, respectiv astfel de limitare este plafonată la cel mult patru puncte procentuale. De asemenea și o plafonare pentru 12 luni consecutive la cel mult plus șase puncte procentuale. Acum în baza programului așa cum a fost el conceput trebuia să crească dobânda cu 5,35 procente, prin această plafonare se reduce această creștere cu 1,35, deci este mai mult decât a fost efectuat oricând altădată.”
După decizia autorităților, cei peste 7000 de beneficiari ai programului vor economisi în jur de 25 de milioane de lei în urma plafonării. Totuși, protestatarii au avut un mesaj pentru autorități.
„Să se gândească la cetățeni, ținând cont de salariile pe care le primim acum e foarte greu să achităm acest procent. Să fim auziți și o măsură cât mai urgentă.”
„Să fie puțini mai simpli, mai sinceri și să fie pentru cetățeni, pentru populație. Pentru că în ultimul timp populația trăiește într-o situație foarte grea și avem nevoie foarte mult de sprijinul lor, pentru că când i-am ales am sperat la acest sprijin.”
Sergiu Gaibu a anunțat că Guvernul va compensa 50% din creșterea ratei lunare rămase. Astfel, Ministerul Finanțelor vă contribui cu 35 de milioane de lei.
De menționat faptul că această compensare este prevăzută pentru următoarele șase luni.