DECLARAȚIE: Fermierii din Republica Moldova se vor într-un congres național

Fermierii din Republica Moldova se vor întruni, pe 21 octombrie, într-un congres naţional, pentru a discuta despre problemele și perspectivele dezvoltării sectorului agricol.

Evenimentul va fi organizat la iniţiativa a două dintre cele mai mari Asociaţii agricole. Este vorba de Asociația „Forţa Fermierilor” şi Federaţia Naţională a Fermierilor, care au semnat un acord în acest sens.

Într-o declaraţie comună, reprezentanţii organizaţiilor agricole susţin că, de la declararea independenţei Republicii Moldova până în prezent, anul 2023 este cel mai dificil pentru fermierii din țara noastră. În acest context, congresul este o oportunitate pentru a analiza situaţia şi pentru a stabili o strategie de comunicare cu autorităţile în scopul depăşirii crizei.

De asemenea, reprezentanţii Asociaţiilor agricole îndeamnă şi alte organizaţii profesionale din domeniul agroalimentar să se implice și să participe la organizarea și desfășurarea acestui eveniment.