De la pasiune, la afacere profitabilă cu căpșuni/FOTO

De opt ani, Ana Gavriluța din satul Copanca, raionul Căușeni, cultivă căpșuni în câmp deschis. A preluat această pasiune de la socrii săi. Cu anii, suprafețele cultivate s-au mărit de la 30 ari până la 5 hectare, iar pasiunea a devenit o afacere profitabilă, pe care o dezvoltă împreună cu soțul.

Acum doi ani, Ana a vrut să dea un suflu nou afacerii și pentru asta a căutat posibilități de finanțare. Așa a găsit anunțul despre concursul de granturi organizat de proiectul PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade). Datorită grantului oferit de Suedia și Marea Britanie, dar și a mentoratul obținut în cadrul proiectului PNUD/AdTrade, Ana și-a realizat visul, construind astfel două sere a câte 10 ari fiecare, dotate cu echipanemt de irigare și folie de mulcire.

Ana Gavriluța, antreprenoare: „Dacă n-ar fi fost asistența din partea Suediei, Marii Britanii și PNUD nu ne-am fi permis să construim aceste sere.”

După mai multe „experimente” au optat pentru Clery și Marmelad, care se caracterizează prin fructe dulci, mari, aromate și rezistente la transportare.

Pentru că piața din Republica Moldova este mică, iar concurența mare, ea râvnește să ajungă cu căpșunele sale dulci și timpurii pe piețele din țările vecine, în special în România.

Ana Gavriluța, antreprenoare: “Acum comercializăm căpșunile pe piața internă. Am dori foarte mult să ne extindem și să exportăm. Am avut câteva tentative de export, deoarece concurența este foarte mare pe piața internă. Este foarte multă căpșună.”

Pentru ca intenția ei să se materializeze cât mai curând, Ana Gavriluța lucrează deja la un nou punct din planul său de afaceri, prin care și-au propus să reducă suprafețele cultivate sub cerul liber și să le mărească pe cele cultivate cu căpșuni în spații protejate.