De la 12 stupi, la un business profitabil
Doi prieteni, Vasile Cucu și Nicolae Sîngereanu din satul Zorile, raionul Orhei, mai în glumă, mai în serios, au pornit o afacere în anul 2013, în apicultură. Dețin circa 500 de stupi în trei locații diferite, însă la fel de pitorești în satele Vatici, Cucuruzeni și Zorile. Tinerii și-au pus în plan un rebranding, căci au acumulat o anumită experiență și vor să o transmită și altor apicultori din țară.
De meserie, ambii aveau studii în alte domenii, unul contabil, altul – profesor de istorie.
”Noi am început cu foarte puțini stupi, eu aveam 2, iar Nicolae 10 stupi, însă am participat la un proiect și am achiziționat încă o sută de stupi. La începutul activității noastre, vindeam mierea direct la clienți. Ulterior, ne-am setat alte obiective: de a crește, multiplica și de a vinde familii de albini. Noi am obținut de la Ministerul Agriculturii acreditare ca stupină de prăsilă, ceea ce ne permite să vindem familii cu certificate pentru apicultorii care doresc să inițieze o afacere în apicultură și pentru a reuși să obțină subvenții pe aceste familii” a menționat Vasile Cucu.
Și-au luat ambii afacerea în serios, au studiat intens domeniul, obținând diplomă de masterat în apicultură.
”Am obținut diploma de masterat la Universitatea Agrară din Moldova. Prin intermediul unui proiect, am reușit să obținem finanțare pentru a procura echipamentul necesar pentru un laborator destinat însămânțării artificiale a reginelor de albine. Datorită unui microscop, producem materialul genetic de calitate, avem un incubator de păstrare a reginelor, un dispozitiv destinat anestezierii și însămânțării artificiale a reginelor. Laboratorul este utilizat pentru însămânțarea artificială a reginelor de albine de rasa Carpatina, selecționate din familii cu caracteristici genetice deosebite. Ulterior, reginele selecționate sunt utilizate pentru multiplicare. Echipamentul special din laborator ne-a costat circa 2400 Euro. Însă apicultura începe de la o regină de calitate” a explicat Vasile Cucu.
De asemenea, antreprenorii urmăresc să țină pasul cu tehnologiile din domeniu și în prezent sunt gata de a lansa un nou proiect ce ține de producerea unor stupi din polistiren.
”Compania a fost fondată în timp, cu multă grijă și pasiune, însă ne planificăm să ne schimbăm numele, căci suntem pe cale să începem un nou proiect. Ne propunem să oferim tehnologii apicole, mai exact stupii de polistiren care vor fi la un nivel european. Am primit utilajul necesar, urmează să-l devamăm și să pornim pe acest drum, datorită partenerilor noștri din România. De fapt, cred că într-o săptămână pornim producerea, iar acești stupi vor garanta o creștere a productivității în orice stupină” a subliniat Vasile Cucu.
Referitor la cantitățile de miere obținute în acest an, apicultorul a declarat că sunt mulțumiți, mai ales că pentru ei nu cantitatea este prioritară.
”A fost un an destul de bun, am obținut în jur de 35-40 kg miere per familie, dar noi comercializăm și roiuri de albine, regine și cei care cumpără pot obține subvenționare de la stat. Dacă eram axați pe numai miere, cu siguranță obțineam cantități mai mari. Oricum noi nu avem probleme cu comercializarea, din 2010 avem un număr de clienți fideli, care vin direct la stupină. De asemenea, vindem mierea noastră și în anumite magazine” a povestit Vasile Cucu.
sursa: agroexpert.md