De ce francezii nu mai găsesc muștar în magazine
De mai multe săptămâni, rafturile cu muștar din supermarketurile franceze sunt aproape goale. Pentru fanii popularului condiment, care are chiar și un brand național în Franța, muștarul de Dijon, pare o situație de neconceput. Dar chiar și în regiunea Dijon, muștarul lipsește din magazine. Iar prețul produsului a explodat. Disperarea este atât de mare, încât rețelele sociale au început să fie bombardate cu întrebări, sfaturi, păreri. Unii au găsit deja și înlocuitorul ideal: hreanul, o plantă mai puțin cunoscută în Franța, sau wasabi sau sosul Worcestershire. Dar, desigur, nimic nu se compară, pentru francezi, cu muștarul, scrie digi24.ro.
Bucătarul unui cunoscut restaurant francez a lansat la un moment dat un apel disperat pe rețelele sociale: se oferea să cumpere borcane cu muștar, pentru că nu s-a putut aproviziona din magazine. Condimentul, esențial pentru prepararea sosurilor vinegretă și a maionezei, lipsește chiar și din supermarketuri, iar în unele magazine nu se mai vinde la liber, ci raționalizat, pentru că unii cumpărători au tendința să facă stocuri.
Muștarul este adânc înrădăcinat nu numai în bucătăria franceză, ci și în cultura franceză (există o serie de expresii pornind de la cuvântul „muștar”), așa că o asemenea criză – care s-a simțit inclusiv la festinurile de Ziua Națională abia sărbătorită – este de natură să-i facă pe francezi să… le sară muștarul!
Recoltele slabe de semințe de muștar din Franța, dar și din întreaga lume au dus la o scădere bruscă a producției și la o creștere a prețurilor. Mulți producători au fost nevoiți să suspende producția acestui condimentul din cauza lipsei materiei prime.
În ultimii cinci ani, în întreaga lume s-au înregistrat recolte proaste de semințe de muștar. Planta este victima încălzirii climatice, dar în lanțul de fabricare a produsului au apărut și alte probleme: preţurile la vinul alb, la sticlă, la capacele pentru borcane şi la carton au explodat, astfel încât penuria şi inflaţia îi lovesc pe producătorii tradiţionali de muştar de Dijon. Renumitul produs francez a devenit acum, precum cipurile, un exemplu clasic pentru dificultăţile din lanțurile de aprovizionare la nivel mondial.