Președintele Parlamentului explică necesitatea prelungirii stării de urgență cu încă 45 de zile prin incertitudinea generată de războiul din Ucraina. În cadrul unei emisiuni de la TV8, Igor Grosu spune că eventuale atacuri asupra regiunii Odessa ar putea crea noi valuri de refugiați care vor dori să se adăpostească în Moldova sau să tranziteze țara. Șeful Legislativului spune că extinderea perioadei de urgență va oferi Guvernului pârghiile necesare pentru a lua decizii prompte, fără a fi necesară intervenția Parlamentului.
Pe data de 21 iunie, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să ceară Parlamentului prelungirea stării de urgență cu încă 45 de zile din data de 24 iunie. Potrivit deciziei CSE, starea de urgență oferă Guvernului pârghiile necesare pentru menținerea securității energetice a statului. Președintele Parlamentului spune că prelungirea stării de urgență este necesară și pentru a oferi Executivului posibilitatea de a gestiona un eventual nou val de refugiați.
Igor Grosu, președintele Parlamentului: „Nu trebuie să ne relaxăm. Cred că toată lumea lucidă la cap își dorește să se oprească ostilitățile și părțile beligerante să se așeze la masa tratativelor, dar asta nu depinde de noi, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Starea de urgență oferă Guvernului mai multe posibilități de a interveni repede. De a nu căuta Parlamentul care e prin vacanță, ci de a interveni prompt, în limitele mandatului pe care-l are”.
Șeful Legislativului spune că starea de urgență facilitează și negocierile directe ale contractelor de furnizare a energiei electrice. Igor Grosu mai spune că o eventuală prelungire a stării de urgență și după luna iulie va fi decisă în funcție de evoluțiile războiului din Ucraina.
Igor Grosu, președintele Parlamentului: „Se solicită prelungirea stării de urgență până la sfârșitul lunii iulie. Vom urmări până atunci evoluțiile și vom lua o decizie. Starea de urgență este un instrument necesar, pentru că și în cazul electricității trebuie să negociem prelungirea contractelor pentru câte o lună. Joi, o așteptăm pe prim-ministră să vină în Parlament să solicite prelungirea stării de urgență”.
Potrivit legii, starea de urgență este instituită de Parlament, la solicitarea președintelui Republicii Moldova sau a Guvernului. Starea de urgență este instituită cu voturile a cel puțin 51 de deputați.