De ce a scăzut exportul de căpșuni
În acest sezon, producătorii de căpşuni din satul Cunicea, raionul Florești au suferit pierderi de pe urma căderii grindinei. Potrivit analiștilor EastFruit, ploile torențiale au afectat 80% din plantații, în total sute de hectare.
Conform estimărilor preliminare, comparativ cu anii trecuți, recolta a scăzut cu aproximativ 30 la sută.
În cei mai buni ani, fermierii au recoltat și exportat până la 1.000 de tone.
De asemenea, o parte semnificativă a recoltei din anul curent nu a fost de cea mai bună calitate. Luând în calcul acest lucru, sute de tone de pomușoare au fost exportate în România. Distanța scurtă până la București, nu a supus riscului de a fi aruncate.
În același timp, prețul mediu angro nu a fost unul ridicat – aproximativ 15 lei pentru un kilogram, dar, în opinia producătorilor, acesta nu este unul rău pentru căpșuni.
Fructele de cea mai bună calitate din sat au fost exportate în Rusia. La începutul sezonului, prețul angro se încadra în intervalul 27 – 30 de lei per kilogram, iar la sfârșit – 23-24.
Spre deosebire de sezonul trecut, agricultorii locali nu au vândut căpșuni pe piața internă, pentru că prețurile oferite de comercianții angro care furnizează căpşuni supermarketurilor din ţară erau prea mici.