De câteva zile în șir, agricultorii luptă din răsputeri să-și salveze livezile de înghețuri, care pot să le compromită roada din acest an

Agricultorii trec aceste zile printr-un calvar, din cauza înghețurilor care durează deja de aproape o săptămână. Toate investițiile de mii de lei riscă să se ducă pe apa sâmbetei în doar câteva zile. Dorin Nedelciuc, fermier din satul Zgurița, Drochia ne-a spus că nu a dormit toată noaptea pentru a-și salva pomii înfloriți de îngheț. A încercat diverse metode cunoscute până acum – înghețul prin aspersiune, afumarea copacilor prin arderea paielor.

DORIN NEDELCIUC, femier:

“Am încercat mai multe metode. Din păcate, metoda înghețului prin aspersiune este efectivă doar atunci când gerul este de scurtă durată, dar dacă se prelungește pentru câteva nopți, nu are nici un efect. Au fost afectați caișii, cireșii merii, dar, deocamdată, nu putem evalua pagubele totale produse.”

Un alt fermier din regiune Drochia, Cristian Grosu, care cultivă cereale, prezent la Conferința de ieri, organizată de AIPA la Drochia, ne-a spus că înghețul le-a afectat puțin culturile de toamnă.

GROSU CRISTIAN, fermier Popeștii de Sus:

Administrez o Gospodărie Țărănească din Popeștii de Sus. Administrăm 300 de hectare, le prelucrăm. Businessul l-am preluat de la tata, este un business familial, împreună cu familia.  Cultivăm grâu și floarea-soarelui, în mare parte. Înghețul ne-a afectat puțin culturile din prima grupă, de toamnă. Suntem puțin afectați, dar ele rezistă, sunt rezistente și nu este o problemă pentru viitor.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în cazul în care au fost înregistrate pierderi, fermierii trebuie să anunțe autoritățile locale în termen de 24 de ore. Primarul va întruni o comisie care în termen de șase zile lucrătoare va evalua pagubele în teren și va întocmi actul de constatare. Ac est act este înregistrat și ulterior este utilizat pentru renegocierea termenelor de plată cu băncile.

Totodată MAIA încurajează fermierii să își asigure culturile. Statul subvenționează până la 70 la sută din costul primei de asigurare.

Citiți mai mult:

https://agrotv.md/republica-moldova-in-topul-mondial-al-exportatorilor-de-vermut-sua-principala-piata-de-desfacere/

Urșii și lupii au provocat pagube de un milion de lei la fermieri din România

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.