„Dăruiește emoții de primăvară” la Vernisajul Vinului. Tradiționalul eveniment se desfășoară într-un nou format
Marcată în calendarul amicilor Vinului Moldovei, data de 17 mai va oferi ocazia potrivită pentru a celebra primăvara la Vernisajul Vinului. Cea de-a XXI-a ediție a evenimentului se desfășoară sub sloganul „Dăruiește emoții de primăvară” și vine cu un nou format, care va oferi mai multe oportunități de comunicare și networking pentru vinificatorii reuniți sub umbrela brandului vinicol de țără „Wine of Moldova”.
Astfel, Vernisajul Vinului care va avea loc în incinta Palatul Republicii va include și sesiuni B2B, dedicate întâlnirilor de afaceri dintre reprezentanții vinăriilor, sectorului HoReCa, distribuitorilor și rețelelor de magazine, profesioniștilor și reprezentanții mass-media specializate. Tradițional, Vernisajul Vinului va avea în program degustări și prezentări de vinuri destinate publicului larg și pasionaților de vinuri. Accesul va fi permis începând cu ora 17:00.
Ediția de primăvară a Vernisajului Vinului va aduce în prim-plan 300 de vinuri albe și rosé, de la cei peste 70 de producători, care vor participa la marele eveniment.
Vernisajul Vinului este organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Ștefan Iamandi, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Cea de-a XXI-a ediție este una deosebită pentru că pune accent nu doar pe valențele de calitate ale Vinul Moldovei, dar și pe oportunitățile oferite vinificatorilor și oamenilor din industrie. În premieră, în această primăvară, am extins formatul tradițional al degustărilor cu sesiuni B2B, destinate facilitării interacțiunii dintre producători și agenții de distribuție. Aceasta vizează atragerea de noi parteneri comerciali și îmbunătățirea imaginea Vinului Moldovei. Într-un spațiu dedicat, producătorii își vor expune și promova vinurile, explorând noi canale de distribuție. De asemenea, vinificatorii se vor putea întâlni direct cu consumatorii, amatorii și entuziaștii de vin, oferind o varietate largă de vinuri pentru toate gusturile. Vă invităm să celebrăm împreună Vinul Moldovei.”
În cadrul evenimentului, vor fi lansate și vinuri noi, produse din recolta anului 2023, și vor fi oferite spre degustare și vinuri de cupaj din anii vitivinicoli precedenți. Tradițional, oaspeții evenimentului vor primi câte un pahar cu logoul „Wine of Moldova”, special creat pentru degustările de vinuri.
Vino la Vernisajul Vinului și „Dăruiește emoții de primăvară”! Biletele pot fi procurate de aici.
Mai multe detalii despre eveniment – Wine of Moldova.