Ex – ministrul Agriculturii, fost ambasador al Republicii Moldova în Japonia, Vasile Bumacov și-a lansat volumele „Un blat de miliarde”, o traducere de Elena Căpușan, apărută la Editura Cartier. Inițial, scrisă în limba engleză, cartea a parcurs un drum lung până a văzut lumina tiparului și în limba română. Autorul și-a propus să descrie metamorfozele cărora au fost supuși oamenii ce au trecut prin comunism și ocupația sovietică, povestind fapte și situații reale pe care le-a trăit în acea perioadă, relatează NordNews.md.
Vasile Bumacov, autorul cărții: „Eu m-am gândit mai mult timp să scriu ceva despre problemele noastre.Am început în anul 2017 și în fiecare sâmbătă și duminică, până în 2019, am stat și am scris. Deja în anul 2020 am publicat-o la Londra.”
Vasile Bumacov s-a născut într-o lume a ocupației sovietice în care furtul de alimente era necesar pentru a supraviețui și în care BLATUL era folosit în mod obișnuit pentru a obține bunuri și servicii, se arată în postfața volumului.
„Eu vreau să transmit mesajul că în primul rând am vrut să îi informez pe cei străini, să nu creadă că suntem idioți, de am trecut printr-o perioadă tragică care ne-a adus la o stare complicată și vreau să mai transmit un mesaj și oamenilor noștri, să nu tolereze prostia. Eu am reușit deja varianta engleză să o fac cadou la biblioteci, la universități mai puțin, dar le voi face ulterior.”
Călătorind și muncind prin toată lumea, vorbitor a cinci limbi, Vasile Bumacov a scris povestea sa în weekendurile de la Tokyo, pe când era ambasadorul Republicii Moldova în Japonia.
Diana Prisacaru, fiica autorului: „Mă simt foarte mândră. Știu că a fost greu pentru el, deoarece și-a scris sufletul pe o hârtie și a scris ceva care va fi important și pentru copiii noștri. Mulți trebuie să transmită istoria familiei și ce s-a întâmplat aici, este o carte întreagă scrisă de mâna bunicului.”
„Un blat de miliarde” are două volume, fiecare cu peste 300 de pagini care cuprind o istorie despre viața în timpul prăbușirii Imperiului Răului și ascensiunea societății oligarhice.
Elena Căpușan, traducătoarea cărții: „A fost extrem de lung, descurajant la început din cauza volumului și a abundenței de detalii, a trebuit să mă documentez, dar a fost o incursiune plăcută în trecutul nostru. Este revelatoare, într-adevăr înțelegi unele lucruri.”
Emilian Galaicu Păun, redactor șef, Editura „Cartier” Emilian: „În cazul de față pun capul la bătaie că aceasta este o carte scrisă și se simte pecetea autorului, este o carte scrisă de domnul Bumacov, cel care a trăit tot ce spune, cel care a trăit prin niște filtre intelectuale, biografice, politice, istorice.”
Cititorii spun că „Un blat de miliarde” este o retrospectivă istorică, amestecată cu trăiri, emoții și sentimente, care dau culoare evenimentelor.
„Este o trezire a noastră la realitate și cred că merită să o citim și să învățăm din ea. Vă asigur că trebuie să o citim toți. Astăzi aș putea să spun că putem să învățăm, că trebuie să fim curajoși.”
„Eu am citit această carte în limba engleză și am rămas impresionată de curajul autorului, pentru că se vorbește despre niște evenimente pe care le cunoșteam, dar citind această carte mi-am reîmprospătat memoria.
„Este o bună retrospectivă din punct de vedere istoric al Republicii Moldova, prețioasă din perspectiva unor trăiri și experiențe inedite, subiective până la urmă a autorului.”
Vasile Bumacov a ocupat funcția de Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, a fost ambasadorul țării noastre în Japonia și Republica Coreea.