Cum poate fi salvat unul dintre ultimele râuri sălbatice din Europa
Din păcate, în Europa au mai rămas doar câteva râuri sălbatice. Vjosa, în Albania, este unul dintre ultimele care curge încă neîmblânzit și liber. Este un ecosistem unic, în mare parte neafectat de intervenția omului. Iar acum s-a decis că trebuie să rămână așa. Guvernul de la Tirana vrea să transforme Vjosa și toți afluenții săi în primul parc național al râurilor sălbatice din Europa. Planul sună extraordinar pentru iubitorii de natură și pentru ecologiști, deși aceștia nu prea au încredere în acțiunile guvernului. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30, scrie digi24.ro.
Râul Vjosa și afluenții săi sunt o raritate în Europa, prin sălbăticia lor. Biologul Olsi Nika luptă de 12 ani pentru a păstra această stare de conservare și pentru a proteja râul de centralele hidroelectrice. Construcția începuse deja în acest loc.