Cum a început primăvara pentru apicultori
Anul trecut a fost destul de greu pentru albinari, care au suportat pierderi enorme. Înghețurile din primăvară și seceta ce s-a menținut până în toamnă i-au lăsat fără miere.
Președintele Asociației Apicultorilor din Moldova, Ion Maxim, a declarat pentru Sputnik Moldova că, în total, în 2020, au fost strânse în jur de trei mii de tone de miere, adică doar 35 la sută din volumul planificat.
Aproximativ aceeași cantitate a fost exportată, însă o parte din producție era și din rezervele anilor trecuți.
Apicultorii își pun mari speranțe că 2021 va fi un an mai bun. Ce-i drept, unii dintre ei deja au vești proaste.
„Trebuie să menționez că unii au avut pierderi între 10-15% din albine, ceea ce reprezintă o normalitate, alții însă au suportat pagube de până la 60 la sută. Cauza principală este indiferența apicultorilor care nu au efectuat lucrările necesare la timp. Din păcate, pregătirea pentru sezonul de iarnă trebuia făcută încă din iulie, iar cei care au început-o toamna, au întârziat. Dacă stupii nu au fost asigurați cu hrană specială, proteină și nu s-au efectuat tratările necesare, evident că asta și-a lăsat amprenta”, a declarat Ion Maxim, președinte ANARM.
Specialistul le recomandă apicultorilor să nu neglijeze lucrările de primăvară în stupi și să țină cont de toate condițiile ca să poată dezvolta familii tinere și puternice de albine.
„Am început lucrările atunci când albinele au avut zboruri de curățare mai pronunțate. S-a început cu strângerea și încălzirea cuibului, dar și cu verificarea stării familiilor. Neapărat trebuie de hrănit albinele cu turtele de suport, adică să li se dea mâncarea corespunzătoare, deoarece s-a început creșterea puietului. Turta proteică amăgește regina stupului, care vede că vine hrană suplimentară și pompează mai multe albine tinere. Trebuie neapărat de curățat stupul de albinele moarte și de asigurat protecție maximă, ca vântul să nu pătrundă.”
În context, Ion Maxim i-a îndemnat pe stupari să fie atenți mai ales acum când unii agricultori nu respectă legea și stropesc culturile cu insecticide și pesticide care omoară albinele.
„Noi mereu îi îndemnăm pe agricultorii din țară să ne informeze când fac lucrările cu produse fitosanitare, ca să reușim să luăm măsuri, iar insectele să nu aibă de suferit. Și în acest an, venim cu aceeași rugăminte, fiindcă pierderile pot fi destul de mari”, a mai relatat președintele Asociației.
Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt înregistrați oficial opt mii de apicultori, care dețin circa 200 de mii de familii de albine.