Cum a fost sărbătorită Ziua Vinului în acest an
Ziua Națională a Vinului a reușit să plaseze Republica Moldova pe harta mondială a turismului vitivinicol.
Sărbătoarea, desfășurată anterior în Piața Marii Adunări Naționale, a fost înlocuită în acest an cu un șir de evenimente în spațiul media, în vinării și vinoteci.
Cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare”, cea de-a XIX-a ediție a fost un apel la solidaritate cu industria vitivinicolă, vinificatorii, oenologii și profesioniștii care au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. Evenimentul, marcat tradițional în primul week-end al lunii octombrie, a avut loc după un program adaptat, cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de situația pandemică actuală.
Situația pandemică actuală ne-a făcut să dăm dovadă de inovație, să găsim soluții pentru ca flacăra Zilei Naționale a Vinului să nu se stingă, să continuăm să o transmitem generațiilor. De 19 ani creștem un eveniment care deja a devenit un patrimoniu național. Sărbătoarea este importantă pentru noi toți, iar în acest an, împreună cu milioane de oameni, o celebrăm acasă, alături de cei dragi, în familie, cu rude și prieteni. Vinul nostru este acel produs care ne caracterizează ca națiune, care atrage vizitatorii străini și poziționează Republica Moldova pe harta mondială a turismului, a declarat GHEORGHE ARPENTIN, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.
În cadrul ceremoniei de inaugurare, au fost decernate medalii de recunoștință care marchează succesele reprezentanților sectorului vitivinicol pe parcursul anilor, dar și cele din ultimul an.
Pentru prima dată, pe lângă profesioniștii din domeniu, au primit premii și doi jurnaliști străini, care au scris cărți dedicate Vinului Moldovei.
De specificat că Ziua Vinului a fost marcată și peste hotare – mai mulți experți și jurnaliști notorii, specializați pe domeniul vitivinicol, au participat la o degustare online a Vinului Moldovei, înlocuind astfel vizitele tradiționale de presă. Totodată, în zilele de 3 și 4 octombrie, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” s-au desfășurat expoziții tematice.
Ziua Vinului este unica sărbătoare națională dedicată vinului în lume și a avut loc pentru prima dată în 2002, la inițiativa fostului preşedinte al ţării, Vladimir Voronin.