Cultura cătinei (Hippophae rhamnoides L) este deja rentabilă în ţări ca Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Rusia, Mongolia sau China şi reprezintă o alternativă ecologică la agricultura actuală.
Condiţiile pedo-climatice şi relieful adecvat fac din România arealul perfect pentru această nouă şi valoroasă specie de cultură pomicolă. Conţinutul fizico-chimic al fructelor obţinute, calităţile lor energetice şi terapeutice miraculoase, precum şi cererea tot mai mare de cătină românească pe piaţa europeană sunt premisele apariţiei unui nou sector de producţie pomicolă în România, de mare importanţă economică.
Cultura cătinei este una eminamente ecologică, prietenoasă cu mediul, perfect realizabilă în practică, uşor de adoptat de cultivatori, cu condiţia respectării unor verigi tehnologice elementare.
Cătina nobilă se poate cultiva de la nivelul mării până la 900-1.000 m altitudine. Sunt preferabile terenurile plane, orizontale sau uşor înclinate cu expoziţie sudică, cu soluri aerisite, uşoare şi fertile, dar se poate planta în orice tip de sol, cu două excepţii: solurile prea acide, cu pH-ul sub 5,5, şi solurile cu exces de umiditate, mlăştinoase, impermeabile, cu apa freatică la suprafaţă. Adoră luncile râurilor, cu soluri aluvionare, uşoare, nisipoase, chiar dacă sunt mai puţin fertile, permeabile, cu apa freatică la peste 1,5 m adâncime. Inundaţiile de 7-10 zile nu sunt o problemă. Necesită lumină maximă, nu acceptă niciun fel de umbrire. Rezistă fără daune la temperaturi de -40ºC sau +40ºC. Din anul 2-3 de la plantare rezistă la cele mai cumplite secete, dar irigarea culturii este o cheltuială absolut justificată, de peste 20 de ori mai rentabilă decât la cultura porumbului.
Prima recoltă se obţine în anul III. Recoltarea se face de la jumătatea lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Metoda aplicabilă în plantaţiile comerciale este singura fezabilă din punct de vedere practic şi economic. Se face prin detaşarea ramurilor cu fructe, lăsând pe plantă doar baza lăstarilor, sub formă de cepi, din care se va reface coroana. Ramurile se batozează în stare congelată. La plantaţiile mature, în condiţii optime de cultură, potenţialul de producţie depăşeşte 22-24 t/ha în anul recoltei. Metoda induce o periodicitate controlată a fructificării, ceea ce face necesară împărţirea plantaţiei în două sectoare, care vor rodi alternativ. Pe termen lung, prin întinerirea permanentă a coroanei, recolta este mai mare şi mai constantă, iar calitatea fructelor mai bună decât la metodele de recoltare cu menţinerea coroanei şi recoltare anuală. În plus, coroana se menţine la o înălţime convenabilă, permiţând mecanizarea lucrării de tăiere a ramurilor şi creşterea productivităţii.