Criza energetică din Europa, asociată cu sfârșitul pandemiei și cu invadarea Ucrainei de către Rusia, a luat sfârșit. Piețele şi ţările s-au adaptat, se constată într-o analiză Reuters, citat de mold-street.com.
Problema care a rămas este că Europa a înlocuit gazul rusesc relativ ieftin cu gazele lichefiate mai scumpe, punând în pericol competitivitatea industrială, însă aceasta este mai degrabă o problemă cronică decât o criză.
Preţurile au scăzut, stocurile sunt mari
Stocurile de țiței si gaze este peste media sezonieră a ultimilor zece ani. Pe piața petrolului, producția de țiței din SUA a crescut și a depășit vârfurile de dinainte de pandemie. Și alte surse sunt în creștere. Stocurile comerciale de țiței erau, la mijlocul lui noiembrie, cu 12 milioane de barili peste media sezonieră a ultimilor zece ani, ceea ce arată că piața este aprovizionată confortabil, scrie Reuters.
În Europa, volumul de metan stocat se situează la niveluri record, mai ales după scăderi abrupte ale consumului de gaze în sectorul industriale.
Prețurile futures ajustate în funcție de inflație pentru anul următor au fost în medie de 48 de euro/MWh, în scădere de la 223 de euro cât s-a înregistrat în august 2022.
Ele sunt ridicate, comparativ cu 23 de euro/MWh, cât a fost media între 2015 și 2019. Deși prețurile sunt încă ridicate, acestea nu mai sunt la nivelurile din perioada crizei și este posibil să scadă mai mult în cursul anului 2024.
O scădere mai abruptă a avut loc în cazul cărbunelui, cererea reducându-se brusc pe măsură ce rezervele de gaze au crescut. Prețurile pentru cărbunele livrat în nord-vestul Europei au fost în medie de doar 112 USD/tonă, în noiembrie 2023, de la un record de aproape 300 USD/tonă în septembrie 2022.
Factorii ce au influenţat
Potrivit Reuters, fiecare piață a experimentat un proces de ajustare ușor diferit, dar toate au fost variații ale creșterii mai rapide a producției și unei ajustări mai lente ale consumului.