Lucrările de restaurare a Cetății Soroca au provocat nemulțumiri și critici din partea unor istorici și reprezentanți ai societății civile. Cei care au venit cu obiecții nu au fost împotriva lucrărilor propriu-zise, ci au pus la îndoială materialele folosite, scrie observatorul.md.
Reacția oamenilor a fost justificată, afirmă istoricul Sergiu Musteață, fiindcă utilizarea mortarului din nisip și ciment este incompatibilă cu autenticitatea obiectivului istoric.
,,Ne uităm foarte bine la turnul numărul I și la cortina respectivă. Este foarte clar că a folosit mortar din ciment sau nisip în amestec cu ciment. Acest lucru nu este admisibil în cazul unor astfel de lucrări, când avem un monument istoric, un castel multisecular. Bineînțeles, aceste intervenții mai mult dăunează, decât ajută monumentul istoric.”, spune Sergiu Munteanu, istoric.
Muncitorii au învățat lecția, spune arheologul, acum ei utilizează alte metode și alt tip de materiale, care fac o diferență vizibilă, în ceea ce privește lucrările efectuate la primul și al doilea turn al cetății.
Cetatea Soroca datează din secolul al XV-lea și a fost clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră de către Petru Rareș, la mijlocul secolului al XV