Costul poliței de asigurare medicală obligatorie nu se va schimba anul viitor. Aceasta va rămâne la prețul de 12.636 de lei. De asemenea, rămân în vigoare și facilitățile dacă polița va fi procurată în primele trei luni ale anului. În funcție de categoria beneficiarului, aceasta va costa între 1.014 și 4.056 de lei. Declarații în acest sens au fost făcute de șeful Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit acestuia, cetățenii nu vor mai fi sancționați pentru faptul că nu au achitat primele de asigurare obligatorie în asistența medicală.
„Recent, la initiativa guvernului, a fost expediat în Parlament un proiect de lege care prevede excluderea răspunderii contravenționale pentru neachitarea, în timp, a primelor de asigurare obligatorie în asistența medicală în sumă fixă, în vederea excluderii presiunii financiare față de persoanele respective, pentru că ei, dacă nu achită prima de asigurare obligatorie, deja nu se mai bucură de facilități și o să trebuiască să achite prima în mărime deplină, conform legii Republicii Moldova”, a menționat ION DODON, directorul CNAM.
Potrivit CNAM, pentru anul viitor, Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală este planificat la nivelul de 14,5 miliarde de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli.
Cei mai mulți bani, potrivit instituției, vor fi prevăzuți pentru creșterile salariale ale lucrătorilor medicali, pentru extinderea listei medicamentelor compensate sau pentru tratamentul accidentelor vasculare cerebrale.