Costul motorinei va crește și în următoarele trei zile

O scumpire a costului motorinei standard de pe piața din Moldova, a șaptea consecutivă, va fi înregistrată și în următoarele trei zile, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, potrivit ANRE, sâmbătă, duminică și luni, conducătorii auto vor scoate din buzunar pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 25,76 lei, cu 5 bani mai puțin decât vineri.

Motorina standard, pe 27, 28 și 29 august, va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 27,45 lei per litru, cu 31 de bani mai mult.

În condițiile date, prețul maximal de comercializare al combustibililor de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne ridicat față de începutul toamnei trecute, cu 5,61 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 9,63 lei per litru, în cazul motorinei standard.