Costul benzinei va crește, iar cel al motorinei va scădea puțin

Costul unui litru de benzină va crește, în timp ce al unuia de motorină standard de pe piața produselor petroliere din Moldova va scădea și în următoarele trei zile, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, potrivit ANRE, sâmbătă, duminică și luni, conducătorii auto vor scoate din buzunar pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 24,07 lei, un preț cu 5 bani mai mare față de cel afișat vineri.

Motorina standard, pe 24, 25 și 26 septembrie, va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 26,02 lei per litru, cu 10 bani mai puțin decât în ultimele 24 de ore.

În condițiile date, prețul maxim de comercializare al combustibililor de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne ridicat față de începutul toamnei trecute, cu 4,21 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 7,81 per litru, în cazul motorinei standard.