Elevii din trei școli și 153 de clase învață la distanță. Numărul școlarilor testați cu COVID-19 este de 214. În regim de autoizolare au fot plasați 3 183 de elevi.
Și 230 de cadre didactice au fost confirmate cu noul coronavirus, în timp ce 178 se află în carantină, arată datele Ministerului Educației, pentru perioada 1-5 februarie.
În grădinițe, s-au îmbolnăvit 15 copii și 54 de educatori, iar 1 192 de persoane sunt în autoizolare.
În școlile profesional-tehnice, au fost înregistrate 32 de contaminări, 19 grupe fiind plasate în carantină.
În instituțiile superioare de învățământ, s-au infectat patru studenți și 12 profesori, iar în autoizolare se află 15 persoane.