Un număr din ce în ce mai mare de copii se îmbolnăvesc de Covid-19, în ultima perioadă, în mijlocul noului val al pandemiei. Conform CBS, SUA a raportat 93.824 de cazuri de infectare la copii între 29 iulie și 5 august, adică 15% dintre cazurile totale săptămânale. Tulpina Delta nu numai că infectează copiii cu o frecvență mult mai mare decât alte variante ale coronavirusului, însă cei mai mici au acum și șanse mari să facă forme mai grave ale bolii.
Cazurile noi de infectare la copii nu numai că sunt din ce în ce mai multe, dar severitatea bolii a crescut și ea semnificativ.
Spitalele pediatrice din SUA încep să se umple cu rapiditate de pacienți cu coronavirus, în contextul începerii școlii și în mijlocul unui nou val puternic alimentat de circulația variantei Delta.
Experții sunt îngrijorați că cei mici devin, în acest nou val al pandemiei, și victime ale coronavirusului dar și vectori de transmise. Francis Collins, directorul Institutului Național de Sănătate din SUA, a atras atenția că un număr în creștere de copii se îmbolnăvesc de Covid în Statele Unite, relatează The Guardian.
Comentariile sale vin în contextul în care unul dintre cele mai mari sindicate ale profesorilor din SUA a dat semnale că își re-evaluează perspectiva în ce privește vaccinarea obligatorie pentru profesori.
90 de milioane de americani adulți sunt încă nevaccinați, iar vaccinurile nu sunt încă autorizate pentru copii cu vârste sub 12 ani.