Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță investigarea unei companii din Chișinău pentru contrabandă cu vin din Georgia în valoare de peste 1,5 milioane lei, destinat Statelor Unite ale Americii.
Compania ar fi organizat schema de export a peste 10 mii de sticle de vin, despre care au declarat că ar fi din Republica Moldova, pe când ulterior examinărilor, oamenii legii au depistat că pe sticle erau aplicate etichete de fabricare a acestuia în Georgia.
Astfel, vinul ar fi urmat să fie comercializat ca produs al unui brand renumit din Georgia. Respectiv, compania a indicat în acte că marfa fabricată de brandul declarat din Republica Moldova ar valora circa 400 de mii de lei, pe când oamenii legii au stabilit că aceasta de fapt valorează peste 1,5 milioane lei.
Prin urmare, oamenii legii au descins cu 12 percheziții în Chișinău care vizau activitatea companiei, în baza mandatelor judecătorești. Acolo, au fost depistate alte loturi de alcool din alte state, inclusiv din Georgia și Irlanda – peste 11.700 sticle de vin, precum și peste 600 sticle de whisky.
De asemenea, s-au ridicat acte de evidență contabilă și mostre de etichete ce urmau să fie aplicate pe ambalajul sticlelor.