În premieră pentru Republica Moldova, consumatorii de electricitate din țară pot plăti tarife diferențiate pe timp de zi și de noapte, cu condiția ca aceștia să-și instaleze un contor special, care poate face diferențiat măsurările. Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a intrat în vigoare ieri, decizia fiind aprobată drept urmare a modificării portofoliilor de contracte ale furnizorilor serviciului universal, care prevăd prețuri diferențiate în funcție de orele de consum.
Totodată, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică avertizează că, în cazul în care consumatorii vor opta pentru tarif diferențiat, acesta va fi mai mare pe timp de zi în comparație cu cel plătit în prezent.
Energia electrică procurată de furnizori în orele nopții este mai ieftină, respectiv prin decizia ANRE s-a oferit și consumatorilor finali posibilitatea de a beneficia de reduceri de tarif în orele nocturne.
Astfel, potrivit calculelor ANRE, consumatorii din centrul și sudul țării, care vor opta pentru diferențiere, vor plăti 4 lei și 32 de bani pentru un kWh în intervalul orelor 07.00 și 23.00. De la ora 23.00 până la șapte dimineața, tariful se va reduce la trei lei și 31 de bani pentru un kWh. În prezent acești consumatori plătesc un tarif general de 4 lei și 10 bani pentru un kWh. Clienții companiei FEE Nord vor achita diferențiat 4 lei și 89 de bani pentru un kWh pe timp de zi și 3 lei și 90 de bani pe timp de noapte. În prezent, toți plătesc un tarif de 4 lei și 68 de bani pentru un kWh.
Potrivit ANRE toți consumatorii – casnici și non-casnici – pot trece la tarife diferențiate, dar este necesar să aibă un contor care poate înregistra consumul pe intervale orare. Majoritatea contoarelor electronice moderne instalate deja au această funcție, fiind nevoie doar de programarea lor. Însă în cazul în care contorul nu permite înregistrarea orară, consumatorii trebuie să achiziționeze unul nou, suportând costurile.
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.