La 2 martie, se împlinesc 29 de ani de la începutul luptelor de apărare a integrității și independenței Moldovei. Cu acest prilej, la Chișinău au avut loc depuneri de flori și acțiuni de comemorare a eroilor care au căzut în războiul de pe Nistru.
„Azi, marcăm Ziua Memoriei și a Recunoștinței. E o zi în care durerea pierderii întâlnește speranța. Speranța într-un viitor pașnic, reintegrat, cu răni cicatrizate, pentru care trebuie să luptăm zi de zi. Un viitor în care fiecare se simte respectat, sigur pe el și pe cei din jur. Conflictul de pe Nistru s-a abătut asupra noastră din senin. Un râu care unea maluri, comunități, oameni, s-a transformat într-o cumpănă. Un zid s-a pus între satele și orașele noastre, între destinele noastre. Granițele nu trec pe râuri, granițele trec prin suflete” – Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
Prin astfel de evenimente, continuă tradiția de onorare a memoriei celor care și-au pierdut viața în conflictul armat din 1992.
„Azi, este ziua când putem să ne întâlnim cu veteranii, să ne exprimăm recunoștința și să le cerem iertare pentru amintirile ce dor. Avem un stat, un steag, un imn. Această datorie nu poate fi apreciată în valori materiale. Este nemăsurabilă”- Zinaida Greceanîi, președintele Parlamentului
În anul 2010, Parlamentul de la Chișinău a desemnat data de 2 martie drept Zi a Memoriei. Numărul exact al victimelor războiului de pe Nistru nu este cunoscut nici până astăzi. Dar, potrivit unor estimări, au murit în jur de 300 de combatanți, 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane din regiunea transnistreană.