Condiții mai bune la Gimnaziul din Roșietici-Noi

Iarna nu mai este o provocare pentru cei de la gimnaziul din satul Roșietici-Noi, raionul Florești. De când instituția a fost dotată cu geamuri termopan, iar clădirea a fost izolată termic, elevii dispun de cele mai bune condiții de studii. Consumul de căldură a scăzut simțitor grație unui proiect implementat cu suportul Fondului de Eficiență Energetică, relatează nordnews.md.

„Condițiile școlare sunt foarte bune. În școală, mereu este foarte cald, atât vara, cât și iarna. Școala este o a doua casă și îmi este plăcut că este renovată.” – Olivia Gavriliuc, elevă

„Condițiile sunt foarte bune, cred că și elevii își dau străduința și învățăm la fel de bine.” – Corneliu Gheorghiță, elev

„Avem niște condiții foarte bune. Noi avem profesori foarte buni, care ne vor binele și petrecem cu drag lecțiile cu ei.” – Ruslana Sarmaniuc, elevă

„Condițiile sunt foarte bune, este interesant că mereu afli ceva nou. Totul este într-o stare foarte bună: apă, alimente, căldură.” – Alina Malovan, elev

Până a fi schimbate geamurile și ușile, în instituție era frig, așa că elevii erau nevoiți să îmbrace la ore mănuși și căciuli.

„Condițiile în instituția noastră sunt foarte bune, ne simțim foarte bine, ca acasă. Avem parte de curățenie, căldură, iluminare, totul este perfect. De această părere sunt și toți colegii mei și elevii, și nu avem obiecții la această temă. Noi cunoaștem perioada de înainte, aveam niște condiții grele, ne era frig, copiii stăteau îmbrăcați în timpul lecțiilor, le înghețau chiar și mânuțele.” – Galina Ceban, profesoara

De condițiile din incinta gimnaziului din Roșietici-Noi, se bucură copiii din mai multe sate vecine.

„Am aplicat la formular la Fondul de Eficiență Energetică, dintre toate proiectele pe care le-am implementat, dar au fost multe, a fost Fondul de Eficiență Energetică. În vara anului 2014, noi am pornit reparația. Am rămas la același spațiu de încălzire, la același sistem de încălzire, dar pierderea de căldură este mai puțină.” – Zinaida Rotundu, ex-directorul Instituției de învățământ

În gimnaziul din satul Roșietici-Noi, își fac studiile 159 de elevi.